Arhiva categoriei: Mama si copilul

poza artistica gravide

Portret de familie – cum sa calatoresti mereu in actualul prezent

Recent ai aflat vestea ca familia iti va fii intregita de un copil, ori ti-ai cunoscut deja micutul? Intemeierea unei familii, dar si completarea sa de-a lungul anilor, sunt momente speciale, unice pentru membrii sai. Precum fiecare persoana este deosebita, avand o constructie si personalitate aparte, la fel si fiecare sarcina este diferita. Potretele sunt foarte importante, deoarece ele sunt o amintire vizuala fizica, ce odata cu trecerea timpului, devin portaluri catre anumite etape ale familiei.

 

Importanta unei sesiuni foto, periodic

 

Deoarece fotografiile sunt foarte importante pentru membrii unei familii, investeste in sedinte foto profesionale, periodic, pentru a captura in imagini nu doar aspectul vostru fizic, ci si emotiile voastre. Diferenta dintre un amator si un profesionist in acest domeniu, nu consta neaparat in valoarea financiara a aparaturii sale, ci in cunostintele tehnice si cel mai important, in experienta pe care o are. In perioada sarcinii, dar si cea de dupa, foarte multe mamici isi doresc sa aiba imortalizata evolutia lor, dar si a micutilor lor. Pentru a realiza acest lucru, studiaza multiple portofolii ale fotografilor (precum poti sa vezi aici) care se apropie ca stil de ceea ce iti doresti si alege-l pe cel care are aceeasi viziune artistica. Bucura-te de imagini de poveste, in care peste ani, micutul tau va putea sa vada emotiile pe care le aveau membrii familiei sale. Nu face sacrificii cand este vorba de pastrarea clipelor din prezent, pentru ca ele sunt efemere, iar timpul poate sterge din intensitatea lor, pe parcursul anilor.

Nu conteaza doar perioada sarcinii, primii ani ai mezinului familiei fiind foarte importanti de asemenea. In aceasta perioada, bebelusii ajung foarte repede la stadiul de copii, incepand sa aiba personalitate, vise si aptitudini diverse. Daca nu vrei sa clipesti si sa pierzi vreun moment important, asigura-te ca o data la cateva saptamani (dupa sase luni – un an de zile, la cateva luni), stabilesti o sedinta foto, pentru a putea vedea si cel mic de acum, cat de repede a crescut. Acceseaza site-ul https://andreeavelican.com/ pentru a vedea cat de important este ca la o astfel de sedinta, sa nu te feresti de camera foto, ci sa te lasi absorbit de moment, alaturi de membrii familiei, oferindu-i totodata posibilitatea mezinului, de a fii si singurul personaj, in unele cadre.

 

Eternele calatorii temporale

clepsidra in apus

 

Oamenii isi doresc mereu sa fie ori in zilele de mult apuse, pentru a schimba o fapta, o vorba, ori sa afle cate ceva din viitor pentru a se pregati corespunzator sau pentru a lua deciziile corecte. Foarte putine persoane isi dau seama de importanta timpului prezent, evadand din aceasta nevoie de a fii oriunde, mai putin aici, acum. Exista multiple proverbe pe aceasta tema foare dezbatuta de-a lungul timpului, in diverse cercuri sociale, putini fiind cei care inteleg esenta clipelor actuale.

Pentru a “calatori in actualul prezent” este nevoie sa ai un punct de orientare foarte bine conturat. Bazeaza-te pe experientele trecute si invata din ele. Ia in considerare posibilele consecinte viitoare, pozitive sau negative, insa cel mai important, bucura-te de prezent si fa-l sa conteze. Nu te ingropa in actiuni pentru un viitor mai bun, atata timp cat ele dureaza saptamani si luni, facandu-te sa pierzi ceea ce conteaza acum.

Imortalizeaza cat poti din clipele unice prin care trece familia ta, schimbarile pe care le are de-a lungul anilor. Foloseste-te de imagini pentru a depana amintiri la diverse evenimente de familie, insa focuseaza-te pe actualul tau prezent, facandu-l sa conteze. Incearca sa gasesti un echilibru intre planul personal si cel profesional, transformandu-ti stilul de viata intr-unul armonios, pentru ca peste ani de zile, cand familia ta va trece la o noua generatie, sa ai inima plina de bucurie, mintea plina de amintiri si sufletul impacat, fara sa fii macinat de regrete si de un prezent de mult apus.

Cum organizezi botezul fiului tau

Prima ceremonie cu adevarat importanta din viata oricarui copil este cea legata de botez, care semnifica intrarea sa in comunitatea mare a crestinilor. Daca pe vremuri, acest eveniment se realiza in biserica de langa casa si se continua cu petrecerea obisnuita in salonul bunicilor sau in sufrageria de la bloc, astazi aceste lucruri nu mai sunt deloc de actualitate. Parintii isi doresc de multe ori un botez grandios, care sa trezeasca amintiri placute invitatilor, chiar si peste ani de zile.

Evenimentul religios presupune in continuare tot ce tine de implicatiile religioase, dar petrecerea se face la restaurant, unde exista o mai mare lejeritate si este eliminat stresul permanent ca mancarea nu va fi pe placul invitatilor, ca locul e prea stramt, ca musafirii si-ar dori sa danseze, dar s-ar lovi non-stop de piesele de mobilier din jur. In plus, este un moment care ajuta foarte mult o femeie ce tocmai a nascut, scotand-o din mediul de acasa unde este inconjurata de scutecele si biberoane.

Iata cateva sfaturi utile pentru orice parinte:

  1. Pentru inceput, parintii trebuie sa se hotarasca daca botezul va fi unul restrans sau grandios, astfel incat vor incepe sa compuna lista de invitati, unde vor fi trecuti membrii familiei, rude, prieteni apropiati, colegi de serviciu, in general persoane care ar impartasi bucuria sosirii pe lume a copilului;
  2. Este importanta alegerea acelor mici cadouri pentru invitati, adica a marturiilor de botez, care sunt gesturi de apreciere si multumire, ce vor ramane amintiri placute de invitati peste ani, in acest sens o vizita a parintilor pe TARAMUL IUBIRII nu poate fi decat folositoare. Pentru parintii de baiat exista marturii speciale, in functie de culoare, design, forma, asadar pot fi luate in considerare: fundite, cruciulite, mici suzete, cutiute, ursuleti, brelocuri etc;

botez baiat marturii invitati pe www.taramuliubirii.ro

  1. Nasii vor fi alesi din randul prietenilor apropiati sau a rudelor, chiar pot fi intrebati si nasii de botez ai parintilor sau chiar cei de cununie, care de obicei accepta aceasta oferta fara niciun fel de problema. Alegerea perechii de nasi trebuie sa fie luata cu atentie pentru ca acestia devin parintii spirituali ai copilului, cei care il vor ghida pe micut spre invatarea diferitelor cunostinte religioase sau a preceptelor morale;
  2. Dupa aceasta alegere, parintii si nasii vor discuta cu preotul referitor la data la care se va oficializa botezul si la accesoriile pe care fiecare trebuie sa le aiba in biserica, acestea trebuind a fi cumparate cu ceva timp inainte: lumanarea de botez, hainutele, sticla de vin si de ulei, panza alba in care-l va scoate preotul etc;
  3. Restaurantul ales (cam dificil de gasit daca rezervarea nu se face din timp) trebuie sa fie pe placul parintilor si sa se muleze pe numarul invitatilor. Aici se va tine cont inclusiv de meniul ales, care trebuie sa fie unul acceptat de toata lumea, tinandu-se cont si de unele persoane care au diverse probleme de sanatate sau care urmeaza un anumit regim de viata;

recomandare de restaurant la botez

  1. Pentru ca petrecerea este a bebelusului se va angaja un fotograf profesionist, care va avea grija ca micutul sa apara in toate pozele. Oricum bebe nu va sta tot timpul la petrecere, in general restaurantele de astazi pun la dispozitie o camera speciala pentru odihna acestuia.

Organizarea din timp a evenimentului este cheia reusitei, asadar vor fi luate anumite decizii in ce priveste botezul chiar din perioada sarcinii. Biserica nu va pune niciun fel de conditie in acest sens, preotii considerand ca botezul se poate face oricand, dar alegerea restaurantului preferat ar putea fi o problema, multe dintre aceste localuri fiind deja rezervate cu mult timp inainte.

nestle-nan-3

Iata ce lapte praf este recomandat pentru un bebelus sanatos!

Hranirea bebelusului cu lapte praf este adesea o optiune personala a mamicilor, insa de cele mai multe ori este o decizie impusa pe motive medicale. In cazul in care mamicile nu au lapte (lipseste lactatia) ori sufera de afectiuni care pot interfera cu laptele matern si afecta bebelusul, medicii vor recomanda hranirea bebelusului cu formule de lapte. Iata cum alegi laptele praf potrivit pentru bebelusul tau, cum alegi apa pentru preparare, ce temperatura trebuie sa aiba lapticul, dar si care este programul recomandat al meselor bebelusului!

Cum alegem laptele praf?

Exista o multime de formule de lapte pentru bebelusi pe piata. Tocmai aceasta diversitate face dificila alegerea celui mai potrivit tip de lapte praf pentru cel mic. Atunci cand optezi sau esti nevoita sa hranesti bebelusul cu formule de lapte, este important, in primul rand, sa tii cont de sfatul medicului, dar sa cunosti si principalele tipuri de lapte existente pe piata si caracteristicile lor.
Alegerea formulei potrivite de lapte depinde in cea mai mare masura de nevoile nutritionale pe care le are copilul. Exista mai multe tipuri de lapte praf pentru bebelusi, in functie de stare sau continut.

In functie de stare, laptele este impartit in trei categorii:

  • lapte deja preparat;
  • lapte concentrat;
  • lapte pudra sau praf.

Bineinteles, laptele se alege si in functie de varsta copilului, iar Nestle Nan 3, spre exemplu, reprezinta o formula speciala de lapte praf, recomandat dupa varsta de 12 luni.

nestle-nan-3

In functie de continut, formulele de lapte se impart in:

  • lapte normal, bazat pe proteine din lapte de vaca, fortifiat cu suplimente de fier;
  • lapte bazat pe proteine din soia, fortifiat cu suplimente de fier;
  • formule de lapte partial sau intens hidrolizate;
  • formule bazate pe aminoacizi.

Cel mai simplu si sigur mod de a asigura copilului nutrientii necesari pentru a creste mare si sanatos este sa ceri sfatul pediatrului cu privire la cea mai buna formula de lapte pentru el. El va alege o formula adaptata nevoilor lui nutritionale, dar si starii de sanatate pe care o are.

Exista variante de lapte praf imbogatite cu anumite tipuri de vitamine. Unele contin mai mult fier, altele nu sunt fortifiate deloc cu acest mineral. Exista si tipuri „hipoalergenice”, special concepute pentru copiii cu alergii la proteinele din lapte.

  • Pozitii confortabile pentru alaptare

Nu poti alege un tip de lapte fortifiat cu anumite vitamine sau fier, daca micutul tau nu are nevoie de ele. Tocmai din acest motiv, este important sa soliciti sfatul medicului, deoarece acesta va sti exact care tip de lapte se adapteaza cel mai bine pe nevoile lui medicale si nutritionale. Nu il alege niciodata in functie de pret, brand sau la recomandarea cunostintelor, deoarece ai putea pune in pericol cresterea si dezvoltarea copilului.

Cum alegem apa pentru preparare?

Apa cu care prepari laptele praf poate deveni un factor de risc important pentru sanatatea bebelusului, daca nu tii cont de cateva reguli. Multi parinti se intreaba daca este sau nu indicat sa foloseasca apa de la robinet, plata sau fiarta in prealabil, pentru prepararea formulei de lapte.

Decizia de a folosi apa de la robinet depinde foarte mult de zona in care locuiesti si de gradul ei de poluare. In cazul in care nu esti sigura daca apa de la robinet este sau nu potabila si sigura pentru sanatate, este indicat sa te orientezi spre alte tipuri de apa. In plus, unele tipuri de apa potabila contin cantitati crescute de fluoride, care cresc riscul unei afectiuni numite fluoroza (hipomineralizarea stratului de suprafata a smaltului dintilor).

Intereseaza-te asupra continutului de fluor din apa potabila. Daca nivelul acestuia depaseste 0.7 mg/L, atunci este indicat sa folosesti alt tip de apa pentru prepararea hranei bebelusului.

Apa plata imbuteliata este una dintre cele mai sigure si recomandate tipuri de apa pentru prepararea lapticului copilului. Contine in general niveluri echilibrate de fluor si este lipsita de riscul contaminarii cu germeni sau microbi, care ar putea pune in pericol sanatatea copilului. In plus, este distilata, purificata, deionizata si demineralizata.

In cazul in care nu ai la indemana apa imbuteliata, poti folosi si apa de la robinet, atat timp cat ai grija sa o fierbi bine inainte de a o folosi. Nu fierbe apa de mai multe ori.

  • Temperatura recomandata a laptelui

Desi majoritatea specialistilor si mamicilor se ia dupa o recomandare generala, conform careia temperatura ideala a laptelui ar trebui sa fie cat mai apropiata de cea a laptelui matern, exista bebelusi care pot consuma lapticul si mai rece. Majoritatea parintilor prefera insa sa dea lapticul caldut copilului.

Cel mai important este sa tii cont de faptul ca laptele nu trebuie sa fie niciodata fierbinte. Cel mai bine il verifici turnand cateva picaturi pe incheietura mainii tale, acolo unde pielea este sensibila. Daca te arde, inseamna ca este prea fierbinte, daca nu, inseamna ca este potrivit.

Pentru a incalzi laptele, pune biberonul cu lapte intr-un vas cu apa calda. Nu folosi cuptorul cu microunde pentru a incalzi laptele din biberon deoarece laptele poate incepe sa fiarba foarte repede si poate fi periculos.

  • Programul de masa al bebelusilor hraniti cu lapte praf

Indiferent de tipul de lapte cu care este hranit, bebelusul trebuie sa aiba un program stabil al meselor. Portiile de lapte si intervalul lor depinde foarte mult de greutatea si starea medicala ale copilului.

Medicul iti va sugera un orar al meselor personalizat. Insa daca vrei sa iti faci o idee care sunt, in mare, portiile recomandate in functie de varsta si orarul lor in timpul unei zile, iata un grafic simplu:

  • Bebelusi intre 0 si 2 luni – 6 mese/zi (o data la 3 ore) a 100 ml de lapte;
  • Bebelusi intre 2-4 luni – 5 mese/zi (o data la 4 ore) a 200 ml lapte;
  • Bebelusi peste 4 luni – 4 mese/zi (o data la 5 ore).
  • Sterilizarea biberoanelor si a tetinelor

Sterilizarea biberoanelor si a tetinelor este obligatorie dupa fiecare folosire. Prima parte a sterilizarii consta in spalarea acestora cu detergent de vase si apa. Se clatesc foarte bine cu apa rece. Pentru a curata bine interiorul biberonului, este indicat sa folosesti o perie circulara.

In cazul tetinei, incearca sa treci apa prin orificiul de scurgere, pentru a te asigura ca nu s-a infundat cu lapte. Dupa spalarea atenta a acestora, urmeaza procesul de sterilizare. Exista doua metode esentiale prin care poti steriliza biberoanele: fierbere sau sterilizare chimica (cu un lichid special).

In prezent, exista si aparate sau dispozitive speciale pentru sterilizarea biberoanelor si tetinelor, extrem de practice si apreciate de parinti.

La Farmaciadepenet.ro, specialistii au grija ca cele mai bune produse destinate dezvoltarii sanatoase a copilului tau sa se gaseasca aici. Poti apela cu incredere!

Forma si textura biberonului conteaza foarte mult in alaptarea bebelusului

biberoane

Cand alaptarea nu mai este posibila la san sau cand se practica alaptarea la biberon in paralel cu cea la san, pruncul trebuie sa nu respinga biberonul. Daca il respinge, va manca mai putin, va slabi, vor fi probleme cu el. Ca biberonul sa fie atractiv pentru bebe trebuie sa semene foarte bine cu sanul mamei, sa aiba o forma cat mai potrivita si sa fie si usor de folosit de catre mamici.

Atat forma cat si textura biberonului influenteaza modul in care bebelusul se hraneste. Poate sa fie laptele praf cat de calitativ si de bun; daca biberonul este de proasta calitate, laptele din el nu va fi preferat si prichindelul va plange din nou dupa san.

Ce biberoane se comercializeaza astazi pe internet?

biberoane-copii  Producatorii de biberoane au tinut cont de orice aspect cand au stabilit design-ul folosit, dar si materialele de confectioare, de fabricare. S-a urmarit sa nu fie deloc nociv la atingere cu gurita sau la mirosire cu nasucul, ci dimpotriva, sa semene cat mai bine cu sanul mamei (la tetina, mai precis), in rest sa fie usor de tinut in manute, usor de tinut de catre parinti, usor de folosit.

Materialele folosite sunt dintre cele mai bune, existand si posibilitati de a tine laptele cald pentru mai mult timp; plasticul folosit a fost inlocuit la unele modele cu sticla (sticla chiar este superioara plasticului pentru astfel de recipiente, dar ca este o sticla modificata).

Cateva exemple de pe un site denumit Babyneeds.ro/biberoane ar ajuta mai bine mamicile sa inteleaga de ce un biberon mai evoluat pe aceste doua planuri este un instrument prin care ele isi pot hrani mai bine copilasii si mult mai usor:

  • Biberoanele de copii RegulAir

Fabricate din sticla borosilicata, cu tetina din cauciuc natural si care este semi-transparenta

  • Biberon de bebe cu Mickey si Minnie, cu gat ingust si tetina in forma anti-reflux
  • Biberon Roz Beaba, in totalitate din silicon si tetina care seamana in totalitate cu sanul hranitor al mamei
  • Biberon Tommee Tippee, mai mare ca sa asigure o hrana buna a bebelusilor mai mari, si cu decoratiuni care sa faca deliciul celui mic

Pe acest magazin online se intalnesc toate aceste modele prezentate mai sus.

Alaptarea cu biberonul urmeaza intotdeauna cateva reguli minimale

biberoane-bebeMamicile (dar si taticii, daca au rabdare au in situatii de maxima necesitate) trebuie sa se aseze confortabil, pentru ca daca sunt crispate (crispati), si bebelusul va fi la fel. Se aseaza confortabil, aseaza si bebe-ul confortabil pe brat, semi-asezat. Temperatura optima a laptelui se poate proba picurand putin pe incheietura mainii, in locul unde parintii isi iau pulsul.

Daca temperatura este buna, trebuie ca momentul oferirii tetinei catre bebelus sa fie unul in care tetina este plina cu lapte, pentru ca bebelusul sa nu inghita aer. Momentul cand incepe sa planga este unul esential: plange ori cand s-a saturat dar fluxul de lapte cotinua, ori cand fluxul de laptic nu mai este si el mai doreste. Dar aceste lucruri nu sunt matematica exacta. Pana si pe Babyneeds.ro scrie ca daca biberonul este de calitate si laptele nu frige sau nu este prea rece, si este la 37 de grade Celsius, atunci problemele cu alaptatul la biberon trebuie comunicate medicului pediatru.

masina-electrica-copii-moni-viper-dk-f001-negru

Cum sa ii alegi o masina electrica de copii pentru prichindelul tau

 

S-au terminat zilele cu temperaturi insuportabile, asadar ne putem relaxa chiar si la ora pranzului fara sa fim deranjati de soarele prea puternic. Pentru parinti, o solutie pentru a-si convinge copilasii sa iasa in parc, chiar daca cei mici sunt reticienti atunci cand vine vorba de genul acesta de plimbari o reprezinta masinutel electrice de copii. Penru ca oferta Ilbambino se regasesc o multime de vehicule, va ofer astazi cateva sfaturi pentru a gasi vehicului electric perfect pentru prichindelul vostru!Masinuta tip Mini Cooper cu acumulator Ramiz Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

Descopera ce tip prefera

Daca arunci o privire pe site-ul Ilbambino, vei gasi peste 130 de vehicule. Masini, motociclete, motorete, ATV-uri si chiar si buldozere umplu paginile colectiei de vehicule pentru copilasi, asa ca cel probabil vei simti nevoia sa restrangi putin oferta prin hotararea unui singur tip.

Cu siguranta nu poti da gres daca ii cumperi o masinuta, iar pe site ai de ales intre modelele moderne, precum o varianta miniaturala penru BMW X6, dar si modele retro, precum cea de la Baby Mix. Mai exista masini sport, masii de tipul Cooper, dar chiar si Viper si Jeep. Sunt foarte asemanatoare masinilor reale, iar detaliile si functiile speciale vor face folosirea uneia activitatea preferata a prichindelului tau.

Masina electrica Moni JJ258 BMW X6 Red Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

JD Ground Force w/trailer Peg Perego

Motociletele si motoretele sunt o alta varianta de vehicul disponibil pe Ilbambino. Vei gasi atat modele pentru baietei cat si pentru fetite, deci nu trebuie sa iti faci probleme daca fetita ta va prefera un asemenea vehicul, ii vei putea gasi unul perfect pentru ea. Culorile feminine si detaliile speciale o vor face sa se indragosteasca de propria mototcicleta. Pe langa acestea, vei putea gasi imitatii mini ale motocicletelor Ducatti si BMW dar chiar si motoscuter de politist si motoreta Vespa.

Alte vehicule de care copiii se vor indragosti sunt: ATV-uri, tractoare si MiniVanul Volkswagen!

Motoreta Ducati GP Peg Perego Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

Motoscuter Light Star roz Biemme Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

,Motocicleta electrica Chipolino Police white 2016 Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

Varsta prichidelulul este un aspect important

Nu orice vehicul i se potriveste copilasului tau, conteaza foarte mult ce varsta are acesta sau cate kilograme are. Un avantaj este filtrul de varsta disponibil pe site, cu ajutorul lui vei putea gasi exact modelele de vehicule recomandate pentru varsta copilasului tau. Ca sa iti faci o idee, colectia cuprinde modele care pot fi folosite inca de la varsta frageda de un singur anisor si modele care pot fi folosite de copiii de peste 9 ani. Desigur, greutatea celor mici este si ea importanta, insa la fiecare vehicul in parte este specificata greutatea maxima care poate fi suportata.

 

Bugetul disponibil

Toti parintii isi doresc numai ce este mai bun pentru prichideii lor dar uneori ne limiteaza bugetul disponibil. Cu ajutorul unui alt filtru, cel de pret, vei putea gasi modelul care sa se incadreze in suma pe care sunteti dispusi sa o platiti pentru aceasta achizite.Modelele se incadreaza sumele de aproximatic 300 de lei, pentru o motocicleta electrica marcaa Chipolino si peste 4000 de lei, pentru un ATV marca Peg Perego.

De ce va recomand tocmai acum sa le cumparati masinute electrice copiilor? Pentru ca toamna este perfecta pentru plimbarile in parc, cei mici se pot plimba cu propria masina chiar si atunci cand vremea este mohorata, si sunt imbracati mai gros.

Motocicleta BMW R1200 GS Biemme Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

carucior-hauck-buggy-sprint-pearl-funghi

Ce au in plus carucioarele Hauck?

Caruciorul ramane unica modalitate de a-i transporta pe micutii nostru. Acesta trebuie sa fie in conformitate cu nevoile puiutilor si cerintele mamicilor, adica acestea trebuie sa fie confortabil, sa fie confectionat din cele mai bune materiale si trebuie sa fie usor de manevrat. Toate acestea sunt indeplinite de marca Hauck, mai exact de carucioarele pe care acestea le produc.

Daca sunteti pe punctul de a va bucura de cea mai mare minune a vietii, inseamna ca sunteti la curent cu toate detaliile depre cele necesare unui bebelus si mai cunoasteti importanta de a avea un carucior inainte de venirea pe lume a prichindelului. Daca inca nu l-ati achizitionat, atunci trebuie sa va opriti si sa analizati carucioarele Hauck disponibile la noi in tara. De ce? Pentru ca acestea au o serie de functii si, unele dintre ele, vin impreuna cu landoul si partea sport a caruciorului.

Diferentele intre carucioarele Hauck si celelalte brand-uri sunt:

  • Rotile carucioarelor Hauck sunt pivotate si blocabile – in special cele din fata, astfel incat indiferent de cat de inclinata este platforma pe care stationati nu exista niciun risc. Odata cu blocarea rotilor din fata veti scapa de griji si va veti putea bucura de momentele unice alaturi de prichidel. De asemenea, exista si o frana de blocare a rotilor din spate pentru si mai multa siguranta
  • Partea sport a caruciorului poate fi montata atat cu fata catre mamica, sau catre cel ce impinge caruciorul Hauck, cat si in directia de mers – pentru un plus de confort in timpul plimbarilor dese prin parcuri partea sport poate fi montata cu fata sau cu spatele catre mamici. Manerul, de asemenea, vine ca un plus al acestui carucior pentru ca poate fi ajustat in functie de inaltimea celui care il conduce
  • Acestea se regasesc in mai multe tipuri – Hauck a realizat mai multe tipuri de carucioare, astfel incat mamicile sa aleaga ceea ce corespune cerintelor lor. Printre acestea se numa: carucioarele cu trei roti, carucioarele cu patru roti, carucioare cu roti mari, carucioare cu roti mici, carucioare pentru gemeni si multe alte modele dintre care puteti alege

De unde puteti achizitiona caruciorul Hauck?

Un magazin online ce detine o gama variata de carucioare Hauck, dintre care si cele mentionate mai sus, este IlBambino.ro. Aici veti regasi preturi accesibile si chiar reduceri de pret la carucioarele Hauck.

In plus, aceasta gama este constituita din carucioare Hauck in diferite culori, precum: rosu, albastru, roz, maro, albastru si multe altele.

Fiind insarcinata acest magazin online va fi de mare ajutor pentru ca burtica nu va permite sa cautati in lung si-n lat caruciorul perfect. Vizualizati rapid intreaga gama, il alegeti si il comandati prin apasarea butonului „Adauga in cos”. Acesta va fi transportat in scurt timp si in conditii optime.

Dupa venirea pe lume a micutului veti intelege catb sunt de importante plimbarile si momentele petrecute in aer liber, acestea constituid o copilarie fericita alaturi de parinti. Cateva click-uri va vor conduce de fapt catre amintiri unice!

Este timpul sa-i oferiti micutului, sau micutei, conditii optime de dezvoltare si o copilarie de neuitat!

Carucior sport Pooh in the Sun Hauck Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

Carucior Tango T Chilli Hauck Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

Set carucior Lacrosse Trio Set Aqua Hauck Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

Set carucior Lacrosse Trio Set Aqua Hauck

10 principii de baza pentru a fi un bun parinte

educatie_copii_disciplina_pozitiva

Misiunea cresterii unui copil sanatos si fericit este mai grea decat orice alta provocare a vietii. Intre tendinta de a copia modelul parental al mamei tale si dorinta de a nu face aceleasi lucruri pe care tu le-ai considerat gresite in copilarie, ramane curiozitatea fireasca de a afla ce inseamna in definitiv sa fii un bun parinte. Psihologii au conturat cateva principii de baza care sa te ajute in acest demers solicitant.

Un bun parinte are grija sa ofere un model corect de conduita, alinta si cearta in doze controlate si isi tine intotdeauna promisiunile.

Iata ce spune profesorul in psihologie Laurence Steinberg despre principiile de baza ale parintelui ideal:

Tot ceea ce faci conteaza

Fie ca ne referim la stilul de viata, conceptiile despre lume sau la comportamentul fata de ceilalti, ceea ce faci conteaza intotdeauna. De ce? Pentru ca micutul tau iti copiaza orice miscare, iar daca tu ii oferi un exemplu nedemn, nu te astepta sa culegi roade pozitive.

Nu poti fi niciodata prea iubitoare

Psihologii te asigura ca nu exista copii rasfatati de prea multa dragoste. Alintul exagerat rezulta din inlocuirea afectiunii cu alte „favoruri” daunatoare, precum o indulgenta extrema, asteptari joase si bunuri materiale inutile.

Implica-te in viata lui

A fi un parinte cu adevarat implicat in viata copilului tau inseamna sa-ti reorganizezi prioritatile si sa iti sacrifici activitatile personale pentru a fi alaturi de el atat fizic, cat si mental. Vegheaza-i pasii de la o distanta discreta si fii gata oricand sa intervii.

Adapteaza-te in mod constant

Nu uita sa iti adaptezi stilul de a fi parinte etapelor firesti de dezvoltare ale copilului tau. Nu uita ca varsta presupune o serie de modificari in comportamentul sau, astfel ca este necesar sa adopti atitudinea compatibila cu fiecare schimbare in parte.

Stabileste si respecta reguli

Daca nu vei „sculpta” comportamentul copilului tau inca de la cea mai frageda varsta, el va intampina dificultati in a respecta anumite conventii de conduita la maturitate. Regulile sunt sanatoase si necesare, de aceea este important sa le stabiliti si sa le respectati impreuna.

Invata arta libertatii controlate

Ofera-i ocazia copilului tau sa-si stabileasca propriile limite, altfel nu-si va dezvolta simtul autocontrolului. Permite-i sa mearga singur la scoala daca acest lucru nu presupune un pericol prea mare, lasa-l sa se joace cu prieteni de aceeasi varsta si asteapta sa vezi daca respecta singur orarul temelor pentru acasa.

Fii consecventa

Cea mai importanta unealta a disciplinei este consecventa. Este esential sa nu faci niciodata rabat de la lucrurile care nu permit negociere. Nerespectarea orei de intoarcere de la joaca trebuie sa atraga dupa sine si pedeapsa aferenta, fara exceptie.

Nu educa prin agresivitate

Agresivitatea fizica si verbala are, in mod exclusiv, doar consecinte negative. Educa-ti copilul prin tehnici precum „pauza de 5 minute”, mult mai eficiente si cu efecte pozitive.

Justifica-ti deciziile

Atunci cand iei o decizie sau stabilesti o noua regula, ofera-i copilului tau justificarea logica aferenta, intr-o maniera usor de inteles pentru el. Reactia lui va fi pe masura asteptarilor tale.

Ofera-i respect

Ofera-i copilului tau respectul pe care il acorzi tuturor. Pretuieste-i parerile si asculta cu atentie ce are de spus. Trateaza-l asa cum ai vrea ca el sa te trateze. In acest fel, ii modelezi comportamentul pe care il va avea mai tarziu in viata.

Sursa: copilul.ro

tricicleta copii

Modele de triciclete pentru copiii nostri

Parintii sunt extrem de atenti atunci cand achizitioneaza produse care vor fi folosite de cei mici, iar acest lucru este cat se poate de explicabil, avand in vedere fragilitatea acestora. Nu conteaza daca este vorba despre hrana lor, despre scutece sau un banal sampon, despre un carusel muzical sau despre o tricicleta de copii, mamicile si taticii devin cei mai cu bagare de seama cumparatori.

Timpul este un factor important atunci cand ai un copil, cea mai mare parte a lui trebuie sa ti-o petreci langa puiul de om, asadar lipseste cu desavarsire atunci cand vrei sa faci shopping prin magazinele orasului. Iti ramane insa cea mai buna varianta, cea din mediul online. Aici nu mai ai grija ca cel mic se trezeste si nu esti langa el, ci, pur si simplu, din comoditatea fotoliului de acasa cumperi tot ceea ce are nevoie.

Unul dintre produsele pentru copii pe care trebuie sa il achizitionezi de aici este tricicleta. Copiii adora acest echipament interesant care le da multa independenta, care ii distreaza nespus datorita accesoriilor interesante (claxonul devine cea mai mare placere). In functie de varsta celui mic vei achizitiona acea tricicleta pentru copii ce se muleaza perfect pe nevoile lui legate de confort si de siguranta.

Modele de triciclete pentru nazdravani

Beneficiile tricicletei pentru copii sunt numeroase. Orice prichindel simte nevoia aventurii, descoperirii lucrurilor noi, este curios sa vada, sa cerceteze el singur, de aceea tricicleta ii asigura cu succes aceste nevoi. In plus, isi va dezvolta cu siguranta echilibrul, coordonarea in miscari si va dezvolta pentru mai tarziu o pasiune pentru sport.

Un cadou perfect pentru piciul tau sunt tricicletele pentru baieti si fete de la Bebelas.ro:

  • Tricicleta pentru copii Primii Pasi, recomandata pentru cei mici de 2 ani si pana la 20 de kilograme, perfecta pentru a trezi curiozitatea acestora si a dori sa petreaca tot mai mult timp in natura, in aer liber;

triciclete

  • Tricicleta cu copertina pentru nazdravani de la Chipolino, modelul Duck, destinata copiilor de la 3 ani la 5 ani, vine in culori vesele, extrem de atractive si are sunete amuzante, care ii fac pe cei mici sa rada in hohote;

triciclete copii

  • Tricicleta Milly Mally Boby pentru copii de la 10 luni la 20 de kilograme are un design unic, venind in sprijinul parintilor cu un maner pentru a impinge atunci cand picii s-au plictisit de dat la pedale.

triciclete copii

Cum alegem tricicleta pentru copii

Ca la orice alt produs pe care l-am cumpara, trebuie mai intai sa ne informam cu privire la modelele de triciclete existente pe piata, sa cercetam cu atentie caracteristicile acestora, sa intelegem cum il poate ajuta pe copilul nostru.

Pentru ca aceste produse se gasesc intr-o diversitate mare de culori si de modele, trebuie sa tinem cont de cateva criterii de baza atunci cand facem shopping de triciclete pentru pici:

  • Varsta celui mic este importanta, o tricicleta potrivita pentru el este una extrem de bine accesorizata, care sa-i trezeasca interesul, iar cand se mareste va trebui sa optezi pentru o tricicleta simpla, care sa-l obisnuiasca cu pedalatul;
  • Este important sa tii cont de inaltimea copilului, de forta sa, de cat de bine se poate coordona;
  • Verifica garantia, cu cat mai mare este durata ei, cu atat mai bine;
  • Greutatea tricicletei devine un criteriu important, deoarece cei mici se plictisesc uneori, iar sarcina de a cara echipamentul iti va reveni cu siguranta;
  • Tricicleta pentru pici trebuie sa aiba un pret in concordanta cu bugetul tau;
  • Culoarea tricicletei trebuie sa provoace placerea vizuala a copilului.

Tricicleta pentru copii este jucaria ideala care va provoca bucurie, rasete zglobii, dar care-l va ajuta pe cel mic pentru a-si dezvolta abilitati si simturi motorii si de coordonare.

Fa un cadou pe cinste nazdravanului tau si cumpara o tricicleta pentru copii de la Bebelas.ro!

masuta-de-infasat-textil-mu-minky-gluck (1)

Masa de infasat l-a convins pe tatic sa se ocupe de bebe

Un tatic tanar se fereste de anumite lucruri mai putin confortabile pentru el, asadar mamica este cea care in majoritatea cazurilor infasa copilul. Dar mamica a luat o decizie buna si a comandat o masa pentru infasat care sa ii usureze treaba si sa poata sa il convinga pe sotior sa mai puna si el mana pe un scutec din cand in cand, ca doar n-o fi foc!

 

O masa de infasat bebe este utila mai ales mamelor care au nascut prin cezariana; pantecele lor inca sunt sensibile la miscari, mai ales la aplecari. Pentru ca mamica sa nu se mai aplece, exista o masa de schimbat pentru ca bebe sa fie pus pe o platforma putin mai inalta, mai accesibila din acest punct de vedere.

 

Dintre modelele de masa de infasat pentru bebe, unul s-a potrivit de minune

 

Pentru ca producatorii difera, si modelele difera, mai ales in mediul online, unde se pot gasi zeci de modele la un pret avantajos. In lista de mai jos sunt infatisate cateva modele regasite pe un astfel de magazin online de profil, Ilbambino.ro, care are grija sa diversifice mult paleta de produse. Un model de aici este cel care l-a convins pe taticul mentionat mai devreme ca se ocupa el de infasatul bebelusului:

 

  • Reversibila, cu cadita ba pe stanga, ba pe dreapta
  • Cu picioare extensibile, usor de pozitionat
  • Cu cadita si etajere
  • Din material textil impermeabil , cu multe modele
  • Suport inovativ
  • Din lemn lacuit de fag, cu patru roti

 

Masa de infasat care a schimbat totul este cea din material textil, pentru ca are model de marinar, si cum  taticul este pasionat de mare si de tot ceea ce este naval, a considerat masa aceasta de infasat suficient de atractiva incat sa o foloseasca. Si daca scopul acestui accesoriu este de a infasa copilul, atunci asta a facut, l-a infasat!

 

Salteaua de infasat este si ea un accesoriu frumos si usor de folosit

 

Masa de infasat are mai multe sertarase, care folosesc pentru a sustine fasa, servetelele umede speciale, hainutele, pentru ca toate acestea sa fie aproape, sa fie la indemana. Dar daca nu trebuie ca acestea sa fie la indemana, o saltea de infasat este potrivita, mai ales ca are si o forma mai simpla si se incadreaza mai bine pe suprafetele unde se doreste ca micutul sa fie schimbat.

 

O saltea mica pentru schimbat scutece este Minchkin, un kit complet cu buzunar pentru patru scutece, cu o perna capitonata, cu o cutie pentru servetele, si cu o curea prin care sa se agate de carucior (daca este cazul). Iata o saltea care dispune altfel de sertarase, care la o masa de infasat erau fixe.

Munchkin - Salteluta pentru shimbat scutece Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

 

O saltea de infasat are, de asemenea, modele imprimate. Daca proaspata mamica va gasi una cu model de marinar pe Ilbambino.ro sau pe un site asemanator si o va comanda, acasa va ajunge ceva care va bucura taticul si care va lasa mamica sa se mai ocupe si de altceva, nu numai de infasatul bebelusului.

Saltea de infasat Sealboats Ceba Baby Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

femeie-care-doarme-in-pat-cu-ceasul-langa-ea

Despre power napping

O data ce devii mamica, oboseala face parte constant din viata ta.

Desi toata lumea iti spune „dormi si tu cand doarme bebe” aproape niciodata nu reusesti sa faci asta pentru ca sunt atat de multe lucruri de facut.

In plus, pentru majoritatea mamicilor obosite, un somn la pranz este deseori obositor pentru ca se trezesc extrem de greu, ametite si poate chiar mai obosite decat atunci cand s-au culcat.

Cercetarile recente au descoperit o noua modalitate de odihna in timpul zilei, numita power napping sau cum i-am spune noi „un pui de somn”, care este excelenta nu doar pentru mamicile obosite ci si pentru oricine are nevoie de un plus de energie pe parcursul unei zile.

Ce inseamna de fapt power napping

Power napping este o perioada de somn, in timpul zilei, preferabil intre orele 13 si 16, care dureaza intre 10 si 30 de minute.

Daca somnul dureaza mai mult de 30 de minute, se poate instala „inertia de somn” starea aceea neplacuta despre care am vorbit la inceput, stare ce dispare cu greu dupa trezire. De asemenea, somnul dupa ora 16 va perturba rutina nocturna de somn si poate duce la aparitia insomniei.

O cana de cafea sau un power nap?

Poate ca multe dintre voi se intreaba ce este oare mai bine, un pui de somn sau o cana de cafea? Sara Mednick, doctor in psihologie si cercetator la  Institutul Salk pentru Studii Biologice din California, ne spune ca power napping-ul este o alegere mult mai buna decat cafeaua, deoarece cofeina duce la scaderea performantei memoriei

Beneficiile power napping

Perioada in plus de somn, castigata prin power napping, reduce riscul dezvoltarii unor afectiuni serioase.
Sara Mednick declara ca oamenii care dorm mai putin de sapte ore pe noapte, prezinta nivele ridicate ale „hormonului de stres” – cortizol dar si de insulina.

Mednick adauga ca nivelurile ridicate ale acestor hormoni au fost asociate cu diabetul si bolile de inima, iar power napping-ul ajuta la reducerea nivelurilor acestor hormoni.

Cum sa te bucuri de toate beneficiile power nap

Primul considerent este cel psihologic: trebuie sa recunosti ca nu este vorba de lene ci ca somnul te va ajuta sa fii mai productiva si alerta o data ce te-ai trezit.

Incearca sa eviti consumul de cofeina in cantitati mari, dar si mancaruri care sunt pline de grasime sau zahar, care intervin asupra capacitatii de a adormi.

Inainte cu o ora sau doua de power nap, consuma alimente bogate in calciu si proteine, care ajuta sa ai un somn bun si linistit, dar si sa adormi mai usor.

Gaseste un loc linistit, inchide-ti telefonul si incearca sa faci intuneric pentru ca intunericul stimuleaza productia de melatonina, hormonul care induce somnul.

O data ce ti-ai gasit pozitia confortabila pentru somn, potriveste-ti alarma pentru perioada de somn pe care o doresti, oricare, intre 10 si 30 de minute.

In general, se recomanda 15 minute de power napping, insa pentru ca suntem diferiti, trebuie sa vezi, prin cateva incercari, care este durata optima de power napping pentru tine.

Sursa: Unica.ro

saculeti-de-dormit-koo-di-by-puflo-3-9-luni-70-cm

De ce sa achizitionezi un sac de dormit pentru bebe?

Cu ajutorul unui sac de dormit pentru bebelusi parintii vor avea o grija in minus. Care este aceea? Urmeaza sa aflati!

La inceput de cariera de parinte, evident, esti mult prea ingrijorat si scopul vietii devine acela in care copilul este pus pe primul loc. Din momentul aparitiei primului copil viata se schimba, iar siguranta acestuia devine prioritara. Tot ceea ce pana acum te facea fericit, te amuza, te facea sa te simti bine de acum incolo va fi infim pe langa bucuria de a avea un prichindel, de a-l vedea mergand, de a-i vedea dintisorii cum cresc, de a-i asculta primul cuvant, de a-l insoti in prima zi de gradi, scoala etc.

Trebuie sa recunoastem ca aceasta este cea mai mare fericire intalnita vreodata! La fel insa, trebuie sa recunoastem si ca uneori exageram cu grijile, desi acestea sunt normale, avand in vedere faptul ca nu am mai experimentat niciodata acest sentiment pur si atat de viu. Pentru ca nu avem leac s-au inventat tot felul de lucruri care sa ne ajute. Acestea ne scapa –cat de cat- de griji, sau cel putin incearca sa faca asta.

Sacul de dormit pentru copii este unul dintre miraculoasele produse si, chiar daca nu stim cine a fost inventatorul lui, vrem sa ii multumim. Datorita acestui sac de dormit pentru bebe,  prichindeii nostri au un somn linistit si nu se mai dezvelesc.

Aici voiam sa ajung!

Cu ajutorul unui sac de dormit pentru bebelusi acestia nu se mai dezvelesc

Un scop nobil pe care cineva in lumea asta l-a avut si bine a facut. Eu cel putin, la inceput cand inca nu stiam depre acesti saci de dormit pentru bebelusi,  ma trezeam din minut in minut, ideea ca micutul meu se va dezveli si va raci fiind aproape obsedanta. Atunci ca am descoperit sacii de dormit pentru copii, am redescoperit somnul linistit.

Evident inca ma mai trezeam, din cand in cand, ca sa observ ce face micutul meu si sa il hranesc, dar parca nu atat de des. De atunci am inceput sa dorm in liniste pentru ca sacul de dormit pe care i l-am achizitionat baietelului meu a fost modul prin care am scapat de o grija in plus, cea care nu-mi dadea pace, facandu-ma sa ma trezesc foarte des.

Trezindu-ma atat de des va imaginati cat de obosita eram a doua zi. Sunt sigura ca prin aceste momente trec si alti parinti, de aceea le recomand acesti saci de dormit pentru bebelusi.

Sac de dormit pt iarna My Little Monster 0-6 luni Thermobaby Bebe Ilbambino - Bebelusi si copii fericiti

De unde sa achizitionati sacii de bebelusi pentru copii?

IlBambino.ro este un magazin online care ofera o gama variata de saci de dormit pentru copii, dar si multe alte produse utile in cresterea si educatia prichindeilor.

Alegeti sacii de dormit pentru bebelusi oferiti de IlBambino.ro pentru ca:

  • Acestia sunt confectionati din materiale de calitate
  • Aici veti gasi sacul de dormit potrivit pentru copilasul tau pentru ca ofera multe variante

In plus, puteti achizitiona sacul de dormit pentru bebelusi online, astfel veti economisi timp, iar transportul se va realiza in conditii optime.

Oferiti-va voua si micutului un somn linistit, achizitionand unul dintre sacii de dormit pentru bebelusi regasiti in cadrul magazinului online IlBambino.ro!

hamana ha 1

Lapte praf Humana Ha 1 de la Elaptepraf.ro – formula ideala pentru copilul tau

Laptele praf Humana Ha 1 este un produs comercializat in mediul online de magazinul Elaptepraf.ro, care poate fi achizitionat si de aici, aparut din dorinta unor parinti de a sti exact ce e mai bun pentru micutul lor.
Odata cu venirea pe lume a celui mic, parintii incep sa se ingrijoreze de tot felul de lucruri care i-ar afecta intr-un fel sau altul sanatatea bebelusului. Unul dintre subiectele care ii anima este cel legat de laptele praf cu care-l hranesc pe pici.

Avantaje sau dezavantaje? Normal ca toata lumea ii va sfatui sa hraneasca bebele la san, ca laptele matern este absolut si nu poate fi inlocuit. Corect! Dar ce te faci cand mama se intoarce la munca si cel mic nu mai poate fi hranit la san, ci cu biberonul, sau ce te faci cand laptele matern este slab calitativ si bebelusul nu ia in greutate? Dar atunci cand piciul nu se satura de la sanul mamei si este nevoie de un supliment alimentar? Ei bine, atunci e nevoie obligatoriu de laptele praf Humana ha 1!

Ce este laptele Humana ha 1? Este o formula de lapte ideala pentru inceput sau in completarea laptelui de la sanul mamei care contine:

• Prebiotice Gos;
• Lactoza;
• LCP (omega 3 si 6).

Lapte pudra Humana Ha 1 – foarte usor de preparat indiferent de moment si loc

Laptele pudra Humana Ha 1 este recomandat de medici ca fiind un lapte praf calitativ, perfect pentru cei mici.
Din momentul in care parintii incep sa ia in considerare hranirea cu lapte praf a bebelusului, se declanseaza si psihoza lor legata de prepararea acestui produs. Nu va fi prea complicat de preparat formula? Daca vor gresi cumva concentratia? Daca ii vor face rau copilului?

Laptele praf de la Humana ha 1 este raspunsul la toate aceste intrebari ale lor, deoarece modalitatea de prepararea a lui este extrem de simpla, putand fi realizata cu succes de mamici, tatici, bunici sau frati si surori mai mari:

lapte-praf-humana-ha

• Se fierbe cantitatea de apa necesara;
• Se lasa sa se raceasca la 50 grade Celsius;
• Se pune jumatate din cantitatea de apa intr-o sticla curata;
• Se umple lingura de masurare Humana atasata si se netezeste cu un cutit sau un obiect similar;
• Apoi se adauga in sticla;
• Se inchide sticla si se agita continutul;
• Se adauga si restul de apa si se agita din nou;
• Se fixeaza tetina si se asigura ca temperatura este de 37 grade Celsius.

Nu-i asa ca nu era nimic de speriat in prepararea unui simplu biberon pentru cel mic?

Humana Ha 1 – ingredientele unui lapte praf de calitate

Parintii sunt foarte ingrijorati cand vine vorba despre hrana celor mici, mai ales in zilele de astazi, cand, peste tot in jur, toata lumea vorbeste despre cat de nociva este mancarea datorita pesticidelor, insecticidelor si erbicidelor.

Humana ha 1 aduce siguranta in viata parintilor, dar si a bebelusilor, pentru ca ingredientele din care este alcatuit laptele praf sunt sanatoase si intocmai cu standardele de productie europene:

• Lapte deshidratat;
• Zer praf demineralizat;
• Uleiuri de plante (contine lecitina de soia);
• Lactoza;
• Carbonat de calciu;
• Clorura de potasiu;
• Ortofosfati de calciu;
• Citrat de sodiu;
• Uleiuri animale (uleiuri de peste);
• Amestec de vitamine (vitamina C, niacina si vitamina E, acid pantotenic, vitamina B1, vitamina A, vitamina B6, vitamina B2, acid folic, vitamina K1, biotina, vitamina D3, vitamina B12);
• Carbonat de magneziu;
• Taurina;
• Nucleotide;
• Acid lactic etc.

Aceste ingrediente fac din formula de lapte praf un adevarat cockteil de sanatate pentru bebelusul nostru. Nu uitati! Laptele de mama este alimentul ideal pentru hranirea sugarului, dar in ziua de astazi, alimentatia artificiala a facut cu adevarat progrese semnificative, astfel incat compozitia laptelui praf a fost adusa tot mai aproape de cea a laptelui de mama.

Elaptepraf.ro ofera Humana ha 1 necesara cresterii in bune conditii de sanatate a copilului nostru. Dati o raita pe rafturile acestui magazin online si profitati de preturile avantajoase de aici!

leagan de bebe copilas

Leagan de copii sau cum sa iti iti tii copilasii ocupati atunci cand iti faci treburile zilnice

 

Leagan de copii este acel obiect din parc pe care il indragesc toti copiii, stim toti asta. Dar ce nu stiam toti este ca leagan copil legandu-sepoti achizitiona un leagan pentru propria casa. „De ce as face asta?” probabil te intrebi si iti voi raspunde imediat. Un leagan de copii de exterior sau chiar si de interior poate fi cumparat din oferta de leagane de copii marca Ilbamino. Magazinul pune la dispozitie aici: https://www.ilbambino.ro/leagane-pentru-copii/ leaganele de copii create de unii dintre cei mai importanti producatori de jucarii si articole necesare pe intreg parcursul copilariei prichindeilor. Daca nu esti convins ca ai nevoie de un leagan pentru copilul sau copiii tai, citeste mai jos.

Leagan de copii pentru exterior – doar daca ai unde sa il montezi

Leaganul de copii pentru exterior modalitatea perfecta de a le crea copilasilor o „oaza” de distractie si leagan-fara-spatar-little-tikesamuzament, chiar in curtea casei! Nu iti trebuie unelte profesionale insa este recomandat ca montarea sa se faca de catre doua persoane si nu doar una, pentru ca asamblarea leaganului sa se faca intr-un mod atat eficient cat si eficace. Cine il poate folosi? Copii sau chiar si adultii, in functie de greutatea corpului si modelul ales de leagan. Fiecare model de leagan de pe site-ul Ilbambino.ro are informatii importante pentru ca tu sa faci alegerea corecta pentru familia ta. Un leagan de copii de exterior poate fi folosit de un singur copilas, de doi copii concomitent sau chiar de mai multi. Leaganul din ultima categoria poarta numele de „ansamblu de leagane” si este perfect pentru familiile mai numeroase sau cele ai caror copii isi invita des prietenii in vizita. Un leagan de copii pentru exterior necesita un spatiu deschis, verde, ceea ce inseamna ca le poti achizitiona copiilor tai leagane daca stati la casa cu curte.

Leagane de copii pentru interior – chiar si pentru apartamente!

Chiar daca nu pot fi folosite si de copii de varste mai mari, leganele pentru interior sunt tot distractive. Mai poarta si numele de „leagan de bebe” si iti dau voie sa il legani pe cel in asa fel incat sa iti poti termina treburile zilnice. Leaganul de bebelusi se poate chiar muta dintr-o camera in alta fara prea mare greutate. Desi nu il vor putea utiliza, copii mai mari se pot distra leganandu-l pe prichindelul cel mic, care va invata de mic sa iubeasca adrenalina. Deoarece au copertin de soare, anumite modele de leagan de bebe pot fi scoase si in curte, pentru ca toata familia sa se poata bucura de zilele sau serile calduroase in curte. Puteti inventa cate un joc nou in fiecare seara, pentru ca distractia sa fie la cote maxime!

Probabil nu ti-ai pus problema pana acum ca prichindeii tai ar avea neoie de un leagan, insa costul unuia nu inseamna mai nimic luand in calcul de cate ore de distractie vor avea parte cei mici. 

leagan de bebe copilas

carusel-muzical-cu-proiectie-magia-noptii

Carusel de bebe: ceva ce parintii n-au avut cand erau bebelusi. Este pe Ilbambino.ro

carusel-pentru-copii-noaptea-instelata„Carusel de bebe” nu exista acum 20-30 de ani, cand proaspetii parinti de acum erau ei insisi bebelusi. Acum exista si acest lucru nu poate fi decat un motiv de bucurie – bucuria bebelusilor, dar si bucuria parintilor care isi hranesc sufletul, practic, cu fericirea propriilor copilasi. Caruselul pentru patut are atatea forme si lumini, atatea plusuri si culori, incat creeaza o atmosfera magica si imbie bebelusul la somn. Sau, daca bebelusul tocmai s-a trezit, il binedispune.

Vartejuri de jucarii, de lumini, culori vii si incantatoare, sunete care mai de care – iata ceea ce inseamna un carusel pentru paturi in ziua de azi. Daca parintii nu au avut asa ceva in primele luni sau primii ani de viata, macar generatia urmatoare – copiii lor – sa aiba parte de un carusel de bebe, care se va dovedi mai util decat ne-am astepta.

Caruselul muzical pentru patut este ca un magician care apare exact cand trebuie

Caruselul muzical pentru patut poate fi comparat cu un show, cu o magie facuta de un magician invizibil care isi face simtita prezenta exact cand copilasul incepe sa planga, sau exact in felul in care poate sa il linisteasca pe bebelus in scopul de a adormi lin.

  • Caruselul de bebe dotat cu jucarii acvatice care scot zgomot la agitare sau lovire, si carusel-muzical-cu-proiectie-magia-noptiicare pot emite 4 melodii, dupa caz, atunci cand copilul incepe sa planga
  • Caruselul cu jucarioare viu colorate dar cu melodii asezate, aproape in surdina (se activeaza la cheita)
  • Caruselul de bebe cu stele, cu luna, si poate si cu o oglinda care sa reflecte lumina unde se doreste, sa se ajusteze razele
  • Carusel de tip Ferma Animalelor, deci cu foarte multe animalute care sunt fascinante, pe care bebelusul nu le-a vazut pana acum
  • Caruselul evolutiv, de tip multifunctional – nu are mult mai multe functii odata, dar pe rand –  3 in 1, putem spune ; se poate metamorfoza in lampa muzicala de noapte, ulterior ca o lampa de veghe fara muzica)

Ilbambino.ro este un magazin online care infatiseaza modele desprinse parca din numerele de magie, asadar parintii pot dispune de tot ceea ce cauta in mediul online referitor la programul de culori + joc + muzica pe care sa il ofere micutului.

Caruselele de bebe fac viata mai interesanta, daca se ataseaza de staticul si constantul patut

carusel-muzical-baby-mixCaruselele muzicale pentru patut care se ataseaza pe o margine sau pe alta si care prezinta mai multe programe/ sunete, sunt ceea ce trebuie ca sa insufleteasca putin atmosfera, sa o transforme dintr-un program rasuflat de divertisment intr-un adevarat show ce va face bebelusii sa rada, sa se bucure, sa dea din picioare, sa exprime cum poate ca abia asteapta sa creasca.

Parintii care vor comanda un asemenea produs de pe Ilbambino.ro sau, oricum, de pe un magazin online de profil, isi vor bucura pruncii si se vor bucura si ei alaturi de pruncii lor. Da, in prezent, pana si parintii sunt incantati de ceea ce poate sa faca un asemenea carusel de bebelus!

incaltaminte pentru bebelusi

Incaltamintea pentru bebelusi: stiai ca PantofioriVeseli.ro iti ofera produse din piele naturala?

Incaltamintea pentru bebelusi este unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa alegem, pentru ca sanatatea micutului nostru sa nu fie in primejdie. Inca de mici, copilasii au nevoie de tot suportul pe care il putem oferi, mai ales ca noi suntem cei care cunoastem ce e mai bine pentru ei si este de datoria noastra sa ne ingrijim de sanatatea si starea de bine a lor. Pentru ca piciorusele micute sa fie vesele, incaltamintea de bebelusi din piele naturala sau din materiale textile, care permite pielii sa respire, cum este cea de pe site-ul https://www.pantofioriveseli.ro/incaltaminte-bebelusi/, este cea mai indicata.

Pantofii de bebe se aleg dupa calitatea materialelor, nu dupa frumusete

incaltaminte bebe

Pantofii de bebe existenti pe piata pun mai mult accent pe aspect, decat pe calitatea materialelor folosite, asa ca, inainte de a ne hotari ce anume sa le luam micutilor, este bine sa ne interesam putin despre ce recomandari ne fac specialistii in domeniu.

Faptul ca cel mic a inceput sa mearga, chiar si de-a busilea, reprezinta un motiv de bucurie pentru parintii care abia asteapta sa il vada pe micut alergand alaturi de ceilalti copii, prin parc. Incaltamintea pentru bebelusi este foarte importanta. Aleasa asa cum trebuie, asigura o dezvoltare armonioasa a picioruselor, iar cel mic va deveni un adult care nu va suferi de probleme la picioare. Asadar, haideti sa vedem, impreuna, cum anume alegem incaltamintea de bebe.

  • In primul rand, medicii pediatri recomanda incaltamintea confectionata doar din materiale naturale, precum pielea naturala. A se evita, pe cat posibil, chiar daca este frumoasa, incaltamintea realizata din materiale sintetice. Cel mai important pentru bebelusul nostru este ca pielea sa poata respira si degetelele sa nu stea stranse, in interiorul pantofiorilor. Asadar, poti cauta, in online, asemenea incaltaminte pentru bebelusi, realizata fie din piele naturala, fie din bumbac, ideale pentru sanatatea celui mic. PantofioriVeseli.ro este un exemplu de “Asa DA!” pentru toate magazinele online si nu numai, care se lauda cu preturi mari, dar pun in pericol sanatatea celor mici, mizand pe estetica produsului.
  • Pentru ca piciorul bebelusului nostru transpira mai mult decat in cazul nostru, acesta este supus unui risc mai mare de dezvoltare a unor ciuperci. Tocmai de aceea, medicii pediatri recomanda neaparat o incaltaminte potrivita fiecarui sezon, realizata din materiale naturale, care pastreaza un picior uscat si permit degetelor sa se miste in voie. Asadar, puteti alege, de pe PantofioriVeseli.ro, o pereche de incaltaminte pentru bebelusi care va sustine bine calcaiul, nelasand ca acesta sa alunece in fata si sa se formeze unghii incarnate si babaturi, dar degetele sa aiba loc in fata. Evitati, pe cat posibil, alegerea unei perechi de incaltaminte stransa la varf. Chiar daca arata bine, mai ales la fetite, acest tip de incaltaminte nu face decat sa forteze piciorul sa stea intr-un anumit fel, total nesanatos.

incaltaminte pentru bebelusi

  • Incaltamintea pentru bebelusi trebuie sa fie, neaparat, moale si felxibila. Deoarece, atunci cand este micut, copilul nostru nu poate sa flexeze foarte bine piciorul, acesta are nevoie de sprijin, iar incaltamintea adecvata este ajutorul de nadejde, in acest sens. Astfel, o pereche de incaltaminte pentru bebe care il ajuta sa flexeze piciorul la mers, dar este si moale, pentru a evita ranile la diversele accidentari ale micutului, pe care nu le putem controla mereu, iti va garanta ca prichindelul tau va creste sanatos.

Perechea de incaltaminte pentru bebelusi – ce marime alegem

Aici, parerile mamicilor sunt impartite, insa un singur lucru este cert: indiferent de ceea ce ni s-ar parea noua a fi corect si sanatos pentru micutul nostru, alegerea perechii de incaltaminte pentru bebelusi potrivita se face doar tinand cont de prezent. Cu alte cuvinte, nu cumparam pantofiori cu o marime mai mare, mergand pe premisa “Ei, lasa, piciorul va creste repede si trebuie sa ii mai vina si peste 4 luni!”. Acest lucru este total gresit; gandeste-te ca deja il dai jos din marsupiu si bebelusul tau incepe sa planga, pentru ca simte piciorusele cum ii aluneca in fata, din cauza marimii nepotrivite pe care tu ai ales-o.

Asadar, dincolo de orice sfaturi pe care le-ai primi de la cunostinte, tine, intotdeauna, cont de recomandarile specialistilor in domeniu. Acestia vor sti ce este mai bine pentru tine si copilul tau, iar ce am amintit in acest articol face parte din recomandarile elementare, dar extrem de importante, pe care acestia le dau oricarei mamica, la inceput de drum.

incaltaminte bebelusi

Te casatoresti? Descopera cele 6 trenduri in machiajul de mireasa pentru 2016!

Descopera cele 6 trenduri in machiajul de mireasa pentru 2016!

Marile case de moda nationale si internationale si-au deschis deja portile pentru reprezentantele sexului frumos care sunt in cautarea deosebitelor rochii de mireasa. Cum ziua nuntii este un eveniment unic, fara doar si poate, tinerele doamne si domnisoare sunt in cautarea celor mai noi trenduri, nu doar in ceea ce priveste modelele de rochii albe, ci si in ceea ce priveste trendurile in machiajul de mireasa pentru anul 2016!

machiaj mireasa 2016

machiaj mireasa 2016

Asadar, astazi vom descoperi care sunt elementele din cadrul unui machiaj de mireasa care te va face deosebita in ziua celui mai important moment din viata ta!

Cele mai noi trenduri in materie de machiaj pentru miresele anului 2016 le gasesti aici https://www.alinaboitor.ro/machiaj-profesional/machiaj-mireasa/

In curand urmeaza sa spui “DA” in fata alesului tau! Ca oricare dintre noi, cu siguranta dorinta iti este sa radiezi de eleganta, sa fii deosebita, sa iti pui in evidenta frumoasele forme feminine ale corpului in deosebita rochie pe care o vei purta si nu in ultimul rand, frumusetea chipului sa iti fie admirata de toti cei care iti vor fi alaturi.

Dupa ce ai gasit rochia ideala, mai ai de parcurs decat un singur pas important: alegerea machiajului de mireasa in voga lui 2016! Atunci cand pornesti pe acest drum, trebuie sa tii cont de faptul ca indiferent de cat de priceputa ai fi tu intr-ale machiajului, doar un makeup artist profesionist este recomandat sa te machieze in ziua nuntii. Fiind persoana care te poate indruma catre alegerea machiajului de nunta perfect pentru fizionomia ta, make up artistul profesionist este la curent cu cele mai noi tendinte in materie de machiaj de mireasa pentru anul curent.

Asadar, pe marile catwalkuri ale caselor de moda au fost prezentate cele mai noi trenduri in materie de machiaj pentru miresele anului 2016! Acestea pun accentual pe urmatoarele elemente: cat eye alungit, pometi de piesica, machiaj monocromatic, ochi metalici, nuante pamantii, buze rosii.

·         Cat eye alungit – Spre deosebire de anul trecut, cand cat eye-ul era reprezentat de o urma de tus subtire, anul acesta se poarta linia de tus groasa si mai mult alungita. Numita astazi cat eye alungit, aceasta component nu trebuie sa lipseasca dintr-un machiaj pentru mireasa anului 2016, intrucat ea ofera profunzime makeup-ului.
·         Pometii de piersica – Daca pana acum, in topul preferintelor make-up artistilor din Bucuresti erau nuantele de blush aramii, anul acesta o componenta de neinlocuit in machiajul de mireasa este blush-ul in tonuri calde. Blush-ul de culoarea piersicii este mai subtil, mai romatic si este inspiratia unei iubiri perfecte.
·         Machiajul monocromatic – in momentul in care marile case de moda au prezentat rochiile de nunta ale anului 2016, manechinele au defilat purtant un machiaj monocromatic. Acest lucru inseamna ca domnisoarele care vor opta pentru un machiaj de mireasa monocromatic vor opta pentru aceleasi nuanta atat pentru fardul de ochi, cat si pentru blush sau ruj.
·         Nuantele pamantii – Recomandarile make up artistilor din Bucuresti au fost in favoarea nunatelor pamantii, a tonurilor calde, de la bej deschis pana la nisipiu.
·         Ochii metalici – De la nuante de auriu, pana la nuante de argintiu si aramiu, make up artistii recomanda machiajul in aceste tonuri. Aceste culori vor pune orice culoare a ochilor in evidenta astfel incat mireasa va radia de frumusete.
·         Buzele retro – nuanta de rosu nu se va demoda nicioadata, ea fiind in fapt nuanta iubirii si a pasiunii. Pentru miresele anului 2016, este recomandat rujul rosu mat, usor pudrat si cremos, acesta fiind cel care va rezista pe toata durata serii!

Ti-ai facut o idee despre cum ar trebui sa fie machiajul pe care il vei purta la nunta? Atunci cauta un make-up artist profesionist care sa te transforme intr-o adevarata printesa pentru cel mai frumos eveniment din viata ta! Va recomand Alina Boitor Make up artist profesional in Bucuresti , veti fi foarte multumite!

set-tobe-rock-drummer-cu-scaun-bontempi

Tobele de copii de la Ilbambino- pentru micul muzician

Tobele de copii sunt un instrument preferat al copiilor deoarece ei adora sa se faca auziti.  Sa bata ritmuri set-de-tobe-drummer-cu-panou-electronic-bontempicu mainile ii face sa simta ca un adevarat rock star. Micul tau tobosar iti va multumi daca va primi  un set de tobe de copii marca Ilbambino si se va revansa prin crearea unui concert special pentru tine in sufragerie. Chiar daca la inceput nu va fi foarte priceput, incurajeaza-l pentru a capata experienta in muzica.

 

Tobele pentru micuti – hobby muzical

Tobele pentru micuti ii fac sa se simta in mijlocul atentiei. Isi imagineaza ca sunt pe scena, in fata multimii care ii striga si aplauda. Iubesc acel sentiment inca de mici. Tobele sunt un o buna metoda pentru ca bebelusii si copiii sa isi consume energia, le ofera libertatea de a-si exprima starea interioara prin ritmurile tobei. Le poti achizitiona o toba de bebe, care poate fi folosita de copii de pana la 2 sau 3 ani si este colorata special pentru a-i incanta inainte sa inceapa sa descopere ritmurile muzicii.

Tobele de copii de la www.Ilbambino.ro sunt create intr-un stil realist, sunt foarte asemanatoare cu tobele set-tobe-baterie-completa-reigreale, au chiar si tobele specifice unei baterii adevarate: bass cu pedala, tobe laterale, cu sau fara suport pe podea, sau cinele. Practic, tobele de copii marca Ilbambino sunt tobe profesioniste miniaturale, au aceeasi calitate a sunetului si toate elementele de care se poate folosi un profesionist, pentru ca tu sa ai siguranta ca prichindelul tau se joaca doar cu cele mai bune jucarii pe care i le poti procura.

Daca ai observat ca prichindelul tau are inclinatii muzicale, nu ezita sa ii cumperi o toba de pe Ilbambino pentru ca este posibil ca mai tarziu acest hobby sa devina un mod de viata sau o cariera in muzica. Pe langa aceste variante, cu siguranta prin batutul tobelor, pustiul deprinde o coordonare mana-ochi foarte buna si o ureche muzicala atenta.

De cand sa ii achizitionezi o toba copilasului?

set-tobe-rock-drummer-cu-scaun-bontempiRaspunsul de la aceasta intrebare este „oricand”, deoarece tobele sunt potrivite copiilor indiferent de varsta acestora. Pe Ilbambino poti gasi diferite clasificari ale tobelor de copii pentru a te asigura ca faci alegerea corecta. Poti cauta tobele disponibile in functie de varsta micutului tau, de materialul din care este realizata sau in functie de producator. Tot ce trebuie sa faci este sa te pregatesti de concertele micutului.

Daca iti fac probleme legate de zgomotul din casa, ii poti face micutului un program pentru muzica. De exemplu, poti sa stabilesti ca orele de cantat sunt doar intr-un anumit interval orar in care nu te odihnesti sau nu ii deranjeaza pe vecini, in cazul in care locuiti la bloc.

Pe Ilbambino vei gasi tobe atat pentru fetite cat si pentru baietei si le poti alege in functie de accesoriile si tobele incluse, de culorile pe care le are modelul respectiv de toba sau chiar de tematica setului de tobe.

 

Tricicleta pentru prichindei si bicicleta pentru parinti

Un stil sanatos de viata se deprinde inca din primii ani. Daca parintii sunt genul de tricileta de copii ilbambino
oameni care merg cu bicicletele, vor cauta mai des sa isi scoata copilasul cu tricicleta, la miscare si la aer liber. Il vor invata ce este de apreciat in viata si se vor preocupa si de alegerea de modele de triciclete cat mai potrivite pentru puiul lor.

Tricicletele sunt pentru micuti un fel de calut de plastic, desi sunt mult mai complexe si mai interesante, putand infatisa chiar caluti. In cazul in care copilasii nu pot ajunge la pedale, ii vor impinge parintii de maner, iar daca ajung la pedale, atunci… spor la pedalat! Pentru fetite, pentru baietei, amuzante, mai sport, mai sofisticate, toate sunt disponibile in online si toate pot fi obtinute foarte usor.

Triciclete pentru prichindei vanjosi si domnite gingase

Modelele de triciclete pentru copiii putin mai mari, peste 2 ani si la un maxim de 6-7 ani sunt mai curajoase din punct de vedere al libertatii oferite. Parintii nu mai trebuie sa gestioneze fiecare miscare a puiului lor, ci pot sa il lase pe copil sa experimenteze anumite miscari, pana intr-o anumita limita, bineinteles. Dar deja la aceasta varsta, primele preferinte legate de accesorii si aspect incep sa apara:

  • Tricicleta cu maner incorporat in spatar, cu abtibilduri si far decorativ si scaun cu pernita moale, pentru baietii intre 3 si 6 ani
  • Tricicleta cu roti cromate si mari, din spuma EVA, cu cadru solid de metal, tot pentru baieti
  • Tricicleta 4 in 1, care poate fi modificata si personalizata dupa nevoile individuale ale fetitelor, cu cos, suport, pentru pahar, manere ergonomic cu reglare pe inaltime, cu pedale care nu se rotesc atunci cand tricicleta este impinsa de maner de catre parinti
  • Triciclete care par construite din LEGO
  • Tricicleta cu forma neobisnuita, cu plaforma deasupra, in partea de mijloc ce totusi ofera libertate

Mai multe feluri de a-si face aparitia in viata micutilor

Pentru intervalul 0+ luni exista in spatiul online cateva modele de tricicleta care sa fie prietenoase, confortabile si sigure pentru bebelusii de pana 1 an. Acestea au modele de ratusca, de ursulet sau de alte animaluse asemanatoare cu papuselele de plus din patutul lor, si culori roz, rosii, albastre, albe, sau in explozii de culori de galben cu albastru cu de verde cu mov.

Acestea au copertina, scot sunete amuzante si dispun si de alte elemente care sa distreze copilul, sa protejeze totul si sa aiba posibilitatea de a fi si un suport pentru biberonul copilului si pentru hainutele suplimentare cu care parintii sa isi imbrace bebelusii daca se face racoare afara intr-un mod subit.

Iata cum atat pentru copiii nascuti recent, cat si pentru cei care au ajuns deja la cresa sau la gradinita, exista modele de triciclete in mediul online importate de la producatori recunoscuti international de triciclete pentru micuti si de alte accesorii specificelor. Producatori precum Chipolino si Puky fac cinste tricicletelor prin modelele calitative produse.

Care sunt cele mai in voga sandale pentru copii din aceasta vara?

Nu mai dureaza mult timp si temperaturile ridicate isi vor face simtita prezenta. Parintii isi vor scoate copiii in parc, iar acestia vor face ceea ce stiu mai bine- sa se joace. Alergati si transpirati, cu fetele rosii, cu genunchii si palmele julite, zbierand sau prapadindu-se de ras – asa sunt copii vara. Fie ca zburda prin iarba sau ca se catara in copaci, fie ca merg cu trotineta sau ca se dau pe tobogan, la sfarsitul zilei vor fi extenuati.

Pentru a se bucura de confort pe intreg parcursul zilei, copiii trebuie sa fie incaltati cu articole speciale pentru acest sezon- sandalele pentru copii. Dar cum, din sumedenia de modele existente pe piata, parintii isi pot da seama care pereche de sandale pentru copii este buna si care nu? In functie de ce anume stim ca sandalele vor rezista si vara viitoare sau ca piciorul copilului respira sau ca sandalele nu il vor deranja atunci cand le poarta?

Care sunt cele mai importante aspecte cu privire la o pereche de sandale pentru copii?

O pereche de sandale pentru copii de inalta calitate, care sa asigure confortul, dar si energia celor mici, in primul rand trebuie sa fie confectionata din piele naturala. Pielea naturala asigura si durabilitatea mai indelungata a articolelor de incaltaminte, dar permit si piciorului sa respire. Astfel, o pereche de sandale pentru copii de inalta calitate trebuie sa aiba talpa interioara, baretele sistemului de prindere si intariturile din spate (care evita aparitia bataturilor sau a monturilor) confectionate din piele naturala.

sandale copii

In al doilea rand, alegerea unei perechi de sandale se face in functie de talpa. Aceasta trebuie sa fie flexibila si sa aiba un design anatomic. Este stiut faptul ca cei mici, din cazua tesutului adipos, au talpi care nu prezinta arcada. Acest soi de platfus poate persista chiar si atunci cand cei mici cresc, daca nu sunt incaltati corespunzator. Talpa unor sandale de inalta calitate pentru copii trebuie sa aiba asadar un design care sa nu faciliteze dezvoltarea platfusului. De asemenea, materialele talpii, pe langa faptul ca trebuie sa fie flexibile, mai trebuie sa fie si usoare astfel incat pasul celui mic sa fie aidoma unui mers in picioarele goale.

Un alt factor esential in ceea ce priveste alegerea unei perechi de sandale pentru copii consta in brand. Pe piata existenta, se gasesc o multime de branduri specializate in incaltamintea pentru copii. Acestea, pentru a fabrica sandale de inalta calitate apeleaza la ajutorul specialistilor din domeniul podiatriei care au in vedere faptul ca cei mici sunt predispusi la mai multe problemele ortopedice decat un adult.

Asadar, in cazul in care va doriti sa ii asigurati confortul si sanatatea prichindelului dumneavoastra pe parcursul verii incercati sa va indreptati catre magazinele online specializate in domeniul puericulturii, care furnizeaza sandale pentru copii:

  • fabricate din piele naturala
  • cu o greutate redusa si cu talpi flexibile
  •  produse de branduri notorii

 Chiar daca pretul lor este mai ridicat, copii se vor bucura de ele o perioada mai indelungata de timp.

invitatie de botez

Invitatii de botez ieftine, indiferent de cate vrei sa trimiti

Toate lucrurile par scumpe in organizarea unui botez, desi costurile se justifica. Totusi, cand sumele se aduna si calculezi totalul, ti se pare mult, tu si sotul sau sotia va faceti reprosuri, aveti remuscari, va ganditi sa optimizati costurile intr-un fel, va ganditi sa anuntati o suma mai mare pe care invitatii sa o dea, apar neplacerile si cand te mai gandesti si la invitatiile de botez, aproape ca iti vine sa ii anunti online pe toti cu copy-paste si gata.

Numai ca online, invitatiile de botez sunt la un pret foarte acesibil, iar modelele de care magazinele online dispun sunt absolut incantatoare, astfel incat iti va mai trece din suparare, poate chiar te vei bucura!

Ce modele de invitatii de botez ieftine gasesti?

Asa ca, indiferent de cati invitati vei avea la ceremonia de crestinare a bebelului tau si la petrecerea aferenta de la restaurant, macar stii ca ti-ai tratat bine invitatii inca din momentul 0, momentul invitarii lor. Deci, iata modelele disponibile de invitatii de botez ce pot fi gasite online:

invitatii de botez

  • Model de scrisoare la care se adauga motive simbolice, pentru un plus de stil
  • Model jucaus, mov, de locomotiva, pentru botezul unui prichindel ce are toata viata in fata
  • Model de marinar, pentru botezul copiilor energici si curajosi
  • „Ma boteaza”, o gaselnita amuzanta, potrivita unor parinti ce vor sa aduca buna dispozitie
  • Decupaj de buburuza, pentru botezul celor mai gingase micute
  • Modele comice care invita la botezul unor pui de om care fac deja giumbuslucuri
  • Modele cu decupaje rafinate
  • Modele 3D, ultimul racnet in materie de invitatii de botez, mai ales in mediul online

Invitatiile de botez sunt ieftine si usor de comandat

Poti foarte usor sa dai comanda de invitatii de botez, in pauza dintre doua drumuri la restaurante, sau in pauza pe care printul sau printesa ti-o ofera  atunci cand doarme. Iti vine prin curier unde si cand doresti. Sa nu uitam sa precizam, testul pus pe invitatii va fi personalizat dupa bunul tau plac. Daca nu, exista o multime de texte din care sa te inspiri, dar oricum, cei care se vor ocupa de comanda ta de invitatii de botez pot veni cu ceva predefinit, care suna bine in orice conditii.

Si daca botezul ia o forma in mintea ta si a sotului sau sotiei tale, atunci si invitatiile de botez online pot avea aceeasi forma. La cate modele sunt disponibile, nici nu te-ai gandit ca poate exista exact ceea ce iti imaginai si nu stiai cum sa exprimi dinainte. Spre bucuria ta, acum exista, si toate invitatiile de botez sunt ieftine si raman ieftine indiferent la cat se ridica numarul acestora.

 

mama si copilul

Urmeaza sa fiti parinti? Iata cateva modele de balansoare pentru copii

In perioada anterioara nasterii, parintii sunt supusi unei presiuni mari care, pe langa altele, consta in achizitionarea produselor necesare cresterii bebelusilor. Astfel, in cele noua luni, care par a fi o perioada suficienta pentru pregatire, parintii intocmesc o lista de cumparaturi in care sunt cuprinse articolele de baie si de ingrijire a celor mici (cadite, reductoare, olite, scutece, purificatoare), hainutele, jucariile, carucioarele, patuturile,lenjeriile, pernitele, scaunele de masa, biberoanele, suzetele si balansoarele pentru bebelusi. Dupa cum bine stiu parintii, lista nu se opreste aici.

Balansoarele pentru copii sunt o piesa esentiala pentru cresterea celor mici intrucat le asigura odihna placuta si deopotriva ii ajuta pe parinti pentru ca nu vor mai fi nevoiti sa isi legene tot timpul copii pe picioare. In plus, prin intermediul balansoarelor care sunt proiectate si fabricate in conformitate cu standardele medicale, pozitia de somn a celor mici este una corespunzatoare. In spatiul online, se pot gasi cu usurinta balansoare pentru copii moderne, prevazute cu o multitudine de accesorii menite sa faciliteze fie somnul relaxant al bebelusilor, fie treaba parintilor.

Cu ce accesorii sunt prevazute balansoarele pentru copii?

de ce sa ii cumperi micutului un balansoar

Spre deosebire de balansoarele clasice, balansoarele pentru copii moderne se pot intrebuinta in mai multe feluri. Prima menire consta in faptul ca acestea sunt leagane pentru copii. Ulterior, datorita proiectarii, acestea se transforma in balansoare. Acest lucru este posibil intrucat cadrele sunt prevazute cu sisteme de blocare si de deblocare confectionate astfel incat permit fie transformarea in balansoar, fie intr-un sezlong fix. Pe langa functia de 2 in 1, balansoarele pentru copii moderne sunt dotate cu sisteme de leganare, care au mai multe viteze si cu sisteme audio prin intermediul carora cei mici adorm in timp ce asculta cantece de leagan sau sunete din natura.

Pentru a inlesni somnul prichindeilor, balansoarele 2 in 1 au sisteme de vibratii calme sau de leganare, iar pentru a ii amuza si a ii determina sa se intinda sunt prevazute cu bare cu jucarii. Sistemele de leganare adorm intr-un tim scurt bebelusii si pot fi programate sa functioneze intre 30 si 60 de minute. Pe langa acestea, balansoarele nu ocupa mult spatiu in cazul depozitarii intrucat cadrele se pot plia.

Printre balansoarele pentru copii moderne se pot gasi si modele al caror design nu are nimic in comun cu cel al unui balansoar clasic. Fabricantii acestora s-au inspirat din caderea lina a unei frunze, adica sistemul de functionare este intemeiat pe principiul perpetuum mobile, ceea ce inseamna ca la o atingere, miscarea oscilatorie asemanatoare cu cea a unei frunze care cade lin dureaza cateva minute. De asemenea, aceste produse pot sustine o greutate de pana la 80 kilograme intrucat la fabricarea lor s-au folosit materiale de inalta calitate.

Alte tipuri de balansoare sunt prevazute cu instalatii de leganare, de vibratii sau muzicale care pot fi  controlate prin intermediul telefoanelor mobile sau al tabletelor.

Asadar, in cazul in care urmeaza sa aveti un copil incercati sa va indreptati atentia catre balansoarele pentru bebelusi precum cele descrise mai sus intrucat -la preturi competitive- acestea au mai multe meniri functionale, se pot folosi pe o perioada lunga de timp si, nu in ultimul rand, ii vor ajuta pe cei mici sa se odihneasca intr-o pozitie corespunzatoare.

carucioare 2 in 1 de la ilBambino special create pentru confortul celor mici

Carucioarele 2 in 1 asigura atat odihna, cat si transportul bebelusilor

Pentru majoritatea viitorilor parinti, atunci cand isi calculeaza bugetul pe care vor sa il aloce achizitionarii produselor necesare cresterii bebelusilor, o masina, un ceas sau un calculator nu mai sunt obiecte care sa intre in sfera lor de interes. In schimb, daca ei mai pot sa traiasca foarte bine si in absenta unui automobil, celui mic trebuie sa I se asigure transportul. Sa il porti in brate, chiar si pe distante nu foarte lungi, cu siguranta nu este confortabil. Din acest motiv, s-au inventat carucioarele pentru copii- subiect care, probabil, a dat batai de cap multor mame si tati. Ce model sa alegem, in functie de ce anume, cu ce sa fie echipat, cat de greu este, ce roti sa aiba, dar husa are?

Asadar, in vederea lamuririi catorva aspecte importante referitoare la carucioarele de copii, iata o lista cu intrebarile pe care trebuie sa si le puna parintii care isi doresc sa cumpere un carut pentru copilul lor:

  • Este multifunctional?
  • Cat de usor se foloseste? Este greu de transportat?
  • Ce dotari are?
  • Ce materiale au fost folosite la confectionarea lui?

 

Care sunt caracteristicile unui carucior pentru copii 2 in 1?

Daca aruncati un ochi prin magazinele online cu produse pentru copii, veti putea vedea ca in stocul acestora se gasesc carucioare pentru copii 2 in 1. Aceste produse inglobeaza doua lucruri diferite, dar interdependente, doua dintre cele mai importante lucruri folositoare cresterii unui copil, anume landoul si scaunul sport. Este stiut faptul ca pozitia de dormit a bebelusilor este la orizontala datorita faptului ca nu pot sa isi sustina propria greutate. Prima parte componenta a caruciorului 2 in 1, anume landoul, poate fi folosita inca din primele momente de existenta ale bebelusului, mai exact pana cand greutatea acestuia ajunge la 10 kilograme.

In momentul in care bebelusul poate sa stea in pozitia de sezut poate fi folosit scaunul sport. Acesta este dotat cu sisteme de siguranta, intrucat se poate regla asigura o pozitie confortabila, are o bara de protectie care se poate detasa facil si suporti pentru picioruse. Astfel, carucioarele pentru copii 2 in 1 asigura atat spatiul de dormit al bebelusului cat si transportul linistit al acestuia si se pot folosi pana la varsta de 36 de luni.

Atunci cand se depoziteaza, pentru a nu ocupa mult spatiu, carucioarele pentru copii moderne se pliaza, rotile care pot fi si gonflabile se detaseaza, iar datorita cadrului din aluminiu greutatea sa este redusa.

Printre principalele dotari ale carucioarelor pentru copii se numara manerul, care poate fi reglat in inaltime de fiecare parinte, huse impotriva ploii si a vantului, captuseala care se scoate facil pentru a fi spalata, geanta prevazuta cu patura pentru schimbatul scutecelor si cu un plic pentru cele murdare si roti pivotante pentru orice tip de teren.

Materialele folosite la fabricarea carucioarelor pentru copii 2 in 1 sunt de inalta calitate, impermeabile si non- toxice. Acestea asigura atat transportarea si depozitarea usoara a carutului, cat si protectia copilului in conditiile meteorologice nefavorabile.

 

Creioanele colorate- modalitatea prin care cel mic isi dezvolta creativitatea

Parintii care isi doresc pentru prichindeii lor sa isi dezvolte modalitatea prin care percep lumea, dar si sa isi puna in aplicare imaginatia, trebuie sa le cumpere celor mici niste rechizite scolare ajutatoare. Inca de la cele mai mici varste, atunci cand nazdravanii se afla la gradinita, il poti bucura cumparandu-i niste creioane colorate intr-o gama bogata, cu ajutorul carora copilul sa realizeze niste desene cuceritoare. Lasa-l sa isi petreaca timpul liber intr-un mod cat mai captivant pentru el, dar si care sa il ajute sa isi dezvolte imaginatia armonios.

Cum alegi creioanele colorate potrivite varstei celor mici?

creioane colorate profesionale Fiecare varsta are cerintele ei, de aceea, atunci cand alegeti rechizitele scolare pentru copii, trebuie sa tineti cont de anumite criterii. Astfel, chiar si atunci cand optati pentru variantele finale de creioane colorate profesionale, trebuie sa stii ca:
• La cele mai fragede varste, atunci cand copiii se afla in perioada prescolara, este bine sa ii cumperi niste creioane colorate sub forma de degetele; acestea ii vor fi foarte simplu de tinut in mana, plus ca au si o consistenta care este simplu de folosit pe orice tip de suprafata;
• Creioanele colorate cerate sunt preferate la orice varsta, asta pentru ca sunt foarte simplu de folosit si se misca usor pe hartie;
• Atunci cand sunt foarte mici, le poti alege creioanele colorate intr-o paleta cromatica primara, in schimb, atunci cand incep sa creasca, poti sa optezi pentru seturi de creioane colorate in toate culorile curcubeului.

Alege o papetarie online si vei cumpara creioane colorate ieftine

creioane colorate profesionale

Daca nu vrei sa cheltui sume foarte mari pe rechizitele scolare de care micutul tau are nevoie, atunci opteaza pentru ofertele pe care ti le ofera o papetarie online. Aici ai la dispozitie o gama bogata de seturi de creioane colorate profesionale, pe care micutul urmeaza sa le foloseasca cu drag. Ajuta-l sa isi dezvolte imaginatia si simtul creativ si cumpara-i cele necesare pentru petrecerea unui timp liber constructiv.

Primele legume importante pentru sanatatea copiilor

 

Morcovii sunt primele legume preferate ale copilului si reprezinta o sursa buna de beta-caroten, o forma de vitamina A esentiala in procesul de crestere. Morcovii sunt si o sursa foarte buna de fibre. Sucul de morcovi contine cel mai mult beta-caroten. Afla cand si cum se introduce morcovul in alimentatia bebelusului.

cand se introduce morcovul la bebelusiCand se introduce morcovul in alimentatia bebelusilor?

Morcovul este prima leguma care se introduce in alimentatia bebelusilor cand se incepe diversificarea alimentatiei. Morcovul poate fi introdus in alimentatia bebelusului intre 6-8 luni. Ar putea fi introdus mai devreme doar cu acordul pediatrului. Un motiv bun pentru a nu te grabi cu introducerea morcovului  inainte de 6 luni este acela ca sunt o sursa de nitrati, substante periculoase pentru sanatatea bebelusului.

Cantitatea foarte mare de vitamina A din morcovi este nontoxica. Vitamina A ar putea fi toxica doar daca provine din surse animale sau din suplimente in cantitati mari. Beta-carotenul imbunatateste vederea si tripleaza absorbtia fierului din cereale.

VITAMINE continute: vitamina A, vitamina C, vitamina B3,B5,B6.

MINERALE continute: potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier, fosfor,  si o mica cantitate de: selenium, mangan, cupru si zinc.

Cum sa alegi morcovi buni pentru bebelus?

Alege morcovi de culoare intensa si coaja foarte neteda. Culoarea ar trebui sa fie de un portocaliu limpede si intens, ceea ce indica o cantitate mare de beta-caroten.  Frunzele ar trebui sa fie proaspete si de un verde intens. Morcovii mici sunt mai fragezi. Depozita-ti in frigider isi maresc durata de pastrare. Morcovii se gasesc tot timpul anului. Perioada de varf este vara. In afara sezonului poti alege morcovii congelati acestia fiind o alegere mai buna din punct de vedere nutritional decat morcovii depozitati pe o perioada lunga de timp.

Avand in vedere ca morcovul face parte din cele 15 cele mai contaminate cu pesticide alimente orienteaza-te pe cat posibil spre surse ecologice.

Cum se introduce morcovul la bebelusi?

La inceputul diversificarii alimentatiei morcovul se introduce in supa de legume. Se ofera sub forma de piure de morcovi in combinatie cu alte legume din supa.

Mai tarziu se poate oferi si sub forma de suc de morcovi. Cantitate de suc creste treptat. Azi o lingurita, maine doua … pana se ajunge la o cantitate de 30 ml. Este recomandat ca legumele sa fie gatite pana la varsta de 1 an sau pana la momentul la care bebelusul mesteca mancarea foarte bine.

Spala morcovii  bine si indeparteaza coaja, aceasta are un gust amarui. Piureul il poti face din morcovi  pusi la aburi 30-40 de minute sau fierti. Gatitul  la aburi este cea mai indicata metoda de preparare a alimentelor doarece pastreaza cele mai multe substante nutritive iar almentele isi pastreaza cel mai bine aroma.

In cazul in care bebelusul tau are probleme cu constipatia este bine sa nu ii dai o cantitate prea mare de pulpa de morcov. Pe de alta parte un consum mare de morcovi  la copii mici ar putea duce la formarea unor depozite galbene-portocalii sub piele, nepericuloase insa pentru sanatate.

Morcovii cruzi se ofera intotdeauna copiilor sub forma de fasii si nu cubulete deoarece prezinta risc de inec. Pe cand morcovii fierti pot produce constipatie sucul de morcovi cruzi are efect laxativ.

 

Asocieri corecte ale morcovului cu alte alimente

Morcovii sunt un ingredient prezent in mai toate retele pe baza de legume cu sau fara carne. In sucuri de legume se poate asocia marcovul cu: Telina, Sfeca rosie, Rosia.

Carucioarele transformabile si modulare! De ce o mamica ar opta pentru unul din ele?

Caruciorul este un prieten de incredere atat pentru mamici, cat si pentru bebelusi, in fiecare zi, in oras sau in calatorii. Este important cum iti alegi caruciorul, deoarece acesta trebuie sa se potriveasca stilului tau de viata! Un carucior comod si adaptat nevoilor tale va face fiecare plimbare in natura un adevarat spectacol!

Iubesti natura, plimbarile in aer liber si vrei pe viitor sa transmiti aceste pasiuni si micutului tau. Iti trebuie un carucior rezistent si confortabil atat pentru tine cat si pentru bebe. Una dintre solutiile ideale sunt carucioarele reversibile deoarece, desi copilul merge de cateva luni, are inca nevoie de pauze si odihna dupa „primii lui pasi”.

la ce sa folosesti un landou de bebelusi

  • Folosesti mijloacele de transport in comun si nu ai spatiu de depozitare mare (acasa sau in autovehicul). Iti trebuie un carucior cu dimensiuni mici, deschis sau pliat.
  • Caruciorul iti intra in lift?
  • Daca stai la bloc, trebuie sa iei in considerare dimensiunile liftului, asa ca trebuie sa stii lungimea, latimea si inaltimea caruciorului.
  • Pleci deseori cu masina. Intra caruciorul in portbagaj? Fii atenta la dimensiunile caruciorului strans si la modul de pliere.

Pentru nou nascuti exista doua tipuri de carucioare TRANSFORMABIL sau MODULAR. Pe care sa il alegi? Iata sfaturile noastre:

Caruciorul transformabil pentru cel mic

  • Caruciorul care se poate utiliza ca un  landou deoarece se intinde „perfect” la orizontala si, de asemenea, se poate monta atat cu fata spre mama, cat si invers.
  • Avantaj: Este compact la pliere, pentru cei care locuiesc in spatii restranse.

Caruciorul modular

  • Are un sistem compus din 5 piese
  • Sasiu, special creat din aluminiu, foarte usor, pliere ultra compacta in
  • sistem „umbrela” – cu o singura mana.
  • Pe sasiu se monteaza: landoul, recomandat de la nastere pana la aproximativ 6 luni (10 kg).
  • Este creat special pentru nou-nascuti, asigurand un somn odihnitor in
  • pozitie orizontala, deoarece in aceasta etapa copilul trebuie sa doarma
  • intre 18 si 20 de ore pe zi.
  • Cosul auto, recomandat de la trei luni pana la aproximativ un an
  • (13 kg). Asigura o pozitie semi-inclinata bebelusului – nelasand sa se
  • sprijine greutatea in sezut.
  • Caruciorul, se recomanda de la nastere sau 6 luni, in functie de model. Bebelusul este pozitionat cu fata spre strada, pentru a ii permite sa descopere mediul care il inconjoara.
  • Nu uita nici de geanta, dotata cu buzunare.

Sursa

http://www.nou-nascuti.ro/puericultura/cum-aleg-caruciorul-pentru-bebe.html

 

Laptele praf – pregatirea biberonului, prepararea formulei si hranirea bebelusului

Laptele praf reprezinta suplimentul alimentar ideal pentru mamicile care nu mai pot alapta sau pentru mamicile care doresc sa imbine laptele matern cu aceasta formula. Insa, dupa cum bine este prezentat pe piata de profil, laptele praf trebuie ales cu mare grija, indiferent daca vorbim despre producator, furnizor sau tipul de formula in functie de varsta! De asemenea, cunoasterea pregatirii intregului proces de hranire al bebelusului este fundamental, iar astazi noile sau viitoarele mamci pot afla informatii pretioase in continuarea acestui articol.

Pregatirea biberolului pentru alimentarea copilului cu lapte praf

lapte praf

Dupa cu bune stii, sistemul imunitar al micutului este inca destul de sensibil, tocmai de accea orice bacterie sau virus ce va ajunge in contact cu organismul sau pot provoaca afectiuni destul de serioase.

Pregatirea biberolului pentru alimentarea cu lapte praf este considerata a fi primul pas important. Astfel, incepe prin igiena propriilor maini, spalandu-le si dezinfectandu-le cu sapun antibacterian! Ulterior poti opta pentru:

  • A steriliza biberonul cu apa clocotita, alaturi de tetina
  • A spala biberonul cu apa rece si cu ajutorul unei perii speciale ce iti ofera capacitatea de a patrunde in interiorul recipientului pe a curata urmele sau petele.

Prepararea laptelui praf

Intr-un recipient sterilizat anterior, fierbeti aproximativ 1 litru de apa timp de 2 minute. Cei mai multi specialisti recomanda folosirea apei potabile si ulterior lasati lichidul la racit! Urmeaza un pas important, acela de a citi cu atentie specificatiile laptelui praf pe care il folositi – aici le puteti gasi!

Dupa ce adaugi formula de lapte praf peste apa, in interiorul biberonului, este important sa nu atingi cu mainile tetina pentru a o mentine sterila.

Hranirea bebelusului cu lapte praf

Ulterior,dupa ce ai urmat pasii de mai sus,  hraneste bebelusul cu laptele praf preparat in biberon. Este esential ca temperatura acestuia sa fie optima, asadar ai grija sa nu fie nici prea fierbinte, nici prea rece.

Poti verifica temperatura laptelui testandu-l prin picurare pe propia mana! Atentie din nou la a nu atinge tetina biberonului.

Acum urmeaza alimentarea in sine a celui mic. Sustine gatul bebelusului atunci cand ii administrezi laptele praf pentru a putea avea o hranire fara impedimente. Nu opta pentru varianta de a-l alimenta pe bebe in pozitie orizontala, deoarece exista marele risc de a fi supus unei infectii urologice, laptele fiind cel care poate  inunda nasul si ulterior urechea medie.

De asemenea, nu il lasa singur pe bebe in timpul aliementatie, deoarece se poate ineca si poate necesita ajutorul tau!

Nu uita ca dupa 2 ore, laptele praf ramas in biberon nu mai trebuie administrat, deoarece virusurile si bacteriile au o dezvoltare galopanta si pot afecta continutul formulei preparate!

In ultimii ani, conform Google, laptele praf este foarte cautat in mediul online, iar la baza acestor afirmatii sta infograficul de mai jos:

Remedii contra racelii la bebelusi

Este bine sa-i administrez copilului medicamente pentru adulti? 

Nu se recomanda administrarea acestor medicamente datorita multiplelor efecte adverse pe care le pot da. Insa daca bebelusul face febra, i se va da ibuprofen sau paracetamol, special dozat pentru copii.

Nu ii vom da niciodata aspirina pentru ca acesta poate induce sindromul Reye, o boala rara, dar fatala.

Ce remedii naturiste sau tratamente alternative pot incerca petru raceala? 

bebe sanatos
Poti folosi cateva picaturi de mentol, eucalipt sau ulei de pin intr-un nebulizator sau chiar in baia bebelusului, ceea ce il va ajuta la decongestionarea mucoasei nazale.

Aceste picaturi pot fi cumparate de la farmaciile naturiste. Dupa varsta de 6 luni, se poate administra si ceai de musetel, care poate elibera nasul infundat.

Alte tratamente naturiste care au dat rezultate in raceli la bebelusi sunt: mierea de albine, supa de pui, gargara cu apa cu sare si irigatiile nazale. Insa multa atentie inainte de a da copilului un tratment alternativ nou: de preferat ar fi sa intrebi medicul despre eficienta lui si efectele adverse.

Cand sa ma adresez medicului? 

Daca ai un copil sub 3 luni si observi ca temperatura lui (luata intrarectal) a crescut peste 38 ºC, trebuie neaparat sa te adresezi medicului. Dupa varsta de 6 luni, alarmanta este o temperatura care a depasit 39 ºC.

Semne ingrijoratoare in timpul unei raceli: 

• Starea generala a copilului tau se inrautateste dupa o perioada de tratament, si simptomele dureaza mai mult de 14 zile.

• Tusea persista si se transforma in wheezing (suierat), iar in somn respira greu. Acestea pot fi semne de pneumonie sau infectie cu virus sincitial respirator (RSV).

• Plange in timpul alaptatului, sau se trage si isi freaca urechile. Acestea pot fi semne de otita externa.

Pot reduce numarul racelilor copilului meu? 

Nu poti preveni orice raceala, in schimb, sunt lucruri pe care le poti face pentru a preveni expunerea bebelusului si pentru intarirea sistemului imunitar.

 

  • Respectarea anumitor norme de igiena: Fiecare membru al familie care intra in contact cu el trebuie sa se spele pe maini (mai ales la nou-nascuti care sunt mult mai susceptibili la germeni).
  • Minimizarea contactului cu persoanele bolnave: Ai grija ca bebelusul sa fie bine hidratat in timpul unei raceli. Daca are sub 4 luni, i se va continua alimentatia la san sau cu formula de lapte praf. Apoi, dupa 6 luni, se poate incepe diversificarea cu suc de fructe. O buna hidratare are loc atunci cand bebelusul tau uda cel putin 6 scutece pe zi.
  • Fumul inhalat pasiv poate fi periculos pentru bebelus, putand provoca boli ale tractului respirator superior. Asa ca se recomanda ca el sa nu stea in camera in care se fumeaza. S-a aratat ca racelile sunt mult mai persistente la copii care locuiesc cu fumatori, decat la cei care nu sunt expusi la fum.
  • Alaptarea la san  este extrem de importanta in dezvolatre, datorita efectelor benefice pe care le are laptele de mama asupra copilului. Chiar daca nu este o bariera impotriva infectiilor, copii hraniti la san au dezvoltat mult mai greu raceli, decat cei care au primit o formula de lapte din primele luni de viata. Explicatia ar fi ca laptele de mama contine o cantitate semnificativa de anticorpi care protejeaza copilul in primii ani de multi germeni.

Sursa articol: sfatulmedicului.ro

 

Incurajeaza talentul copilului tau! Desenati, pictati si distrati-va impreuna cu acuarele si guase Tempera lavabile

acuarele si guase tempera ieftine

O educatie perfecta nu exista, insa puteti tinde spre perfectiune, daca alegeti sa fiti niste parinti moderni, care se muleaza dupa cerintele vremurilor contemporane. Printre acestea, un loc central il ocupa timpul pe care il petreceti alaturi de copil, precum si cat de mult va implicati in activitatile lui extrascolare. Daca micutul are inclinatie spre o arta, precum desenul si pictura, atunci luati-va din timpul liber si fiti-i alaturi. Pentru asta, aveti grija sa nu va lipseasca trusa cu articole pentru desen, din care nu trebuie sa fie absente acuarelele si guasele Tempera. De care trebuie sa cumparati, unde le gasiti si cat de distractiv poate fi sa petreceti timpul alaturi de micuti sunt cateva dintre intrebarile la care vom gasi raspunsuri impreuna.

Acuarele si guase Tempera, de care folosim, fara sa ne murdarim?

acuarele si guase tempera
Din fericire, vremurile de astazi si oferta bogata a librariilor si papetariilor incurajeaza parintii sa fie alaturi de micuti si sa cumpere niste articole de papetarie moderne si distractive. Printre acestea, cele mai inovative se mentin a fi:
Acuarele si guase Tempera lavabile, poate favoritele parintilor, iar acest lucru este de la sine inteles; acest tip de culori pot fi folosite pentru pictura pe fata sau pictura cu mana, pentru ca la contactul cu apa vor fi imediat sterse;
• Guase Tempera acrilice metalizate, niste culori care urmeaza sa aiba un efect deosebit atunci cand sunt asezate pe o suprafata inchisa la culoare; nuantele metalizate vor crea un efect deosebit, asa ca nu ezitati sa va distrati cu cei mici si sa va puneti la contributie imaginatia.
Indiferent de tipul de rechizite scolare pe care vreti sa le alegeti, papetaria online Total-Office va asteapta cu cea mai bogata colectie de articole pentru desen. Noi am gasit acuarele Tempera de la Alpino si Faber-Castell, pentru care am platit preturi mult mai mici decat am fi facut-o in magazinele fizice.

Acuarelele Tempera, de nelipsit din ghiozdanul unui mic artist

Sunteti parinti responsabili, iar acest lucru vreti sa fie observat in toate actele indreptate spre cresterea micutului? Atunci ar fi bine sa ii pregatiti trusa de pictura, din care sa nu lipseasca acuarelele si guasele Tempera de cea mai buna calitate. Si nu uita de oferta papetariei online Total-Office, locul de unde sa ii cumparati invatacelului tot ce are nevoie pentru a-si pune in aplicare talentul.

Cum il ajuti pe cel mic sa iubeasca scoala? In primul rand, prin a-i oferi rechizite scolare vesele si atractive

rechizite scolare ieftine

Pentru ca cei mici pot fi adesea greu de convins sa le placa invatatura, misiunea parintilor devine una din ce in ce mai grea. Nu si cand adultii au la indemana cateva ponturi, astfel incat sa ii faca pe cei mici interesati de toate materiile pe care le invata la scoala sau la gradinita. Studiind comportamentul copiilor si lucrurile care ii atrag spre invatare, specialistii au descoperit de-a lungul timpului ca exista cateva mici detalii care le starnesc atentia invataceilor. In primul rand, rechizitele scolare. Cu cat acestea sunt mai colorate, mai atragatoare ca design si mai de calitate, cu atat prescolarii, scolarii, dar si stundentii vor fi incantati sa isi astearna cunostintele pe hartie.
Pentru ca bugetul familiei poate fi adesea unul mai mic, atunci iata cateva sfaturi despre rechizitele scolare primordiale pe care le poti cumpara, precum si locul care iti ofera cele mai mici preturi, atat de avantajoase tie.

Rechizite scolare ieftine care nu trebuie sa lipseasca din ghiozdanul invatacelului

Nu conteaza ciclul de invatamant pe care copilul tau il urmeaza, intrucat exista cateva articole pentru scoala care nu trebuie sa ii lipseaca. Rechizitele scolare ieftine nu fac rabat de la calitate, ba dimpotriva, pot fi cel mai bun ajutor la invatatura si foarte simplu de folosit. Daca vrei sa iti faci lista de cumparaturi, insa nu stii cu ce sa incepi, iata care sunt rechizitele scolare pe care sa le cumperi online si care trebuie sa faca parte din ritualul zilnic de invatare:
rechizite scolare online
• Caiete scolare ieftine, fie ca vorbim despre caiete dictando, caiete de matematica sau rechizite pentru materii speciale, precum biologia, chimia sau muzica;
• Acuarele si guase Tempera, pentru invataceii care isi petrec mult timp colorand si punandu-si la incercare talentele artistice;
• Creioane colorate profesionale, pixuri, stilouri si carioci;
• Ghiozdane atragatoare si penare colorate;
• Creioane cerate, perfecte mai ales pentru primele cicluri de invatamant;
• Picuri pentru cerneala de stilou;
• Articole creative pentru copii, indispensabile pentru primii ani de scoala.

De unde ii cumperi rechizite scolare ieftine si de calitate?

Daca vrei ca micutul tau sa se bucure de cele mai bune articole pentru scoala, atunci orienteaza-te spre o papetarie online care sa iti poata satisface toate dorintele. Iti recomand Total-Office, pentru ca aici vei gasi nu doar rechizite scolare ieftine, dar si o calitate ireprosabila a lor. Acum stii cum sa il pregatesti pe cel mic de scoala, incepand ca niste cumparaturi avantajoase, doar in papetaria online Total-Office.

Meseria de parinte- Cum iti motivezi copilul sa indrageasca scoala?

Sunt momente in care copilul se simte dezinteresat de scoala. Nu este atent la ore sau nu isi noteaza in caiet tot ce spune invatatoarea, nu isi face temele acasa sau le copiaza repede in pauza sau pur si simplu lipsesc de la ore (un gand infricosator pentru parinte in cazul unui copil de 9-10 ani).

Pot fi cateva cauze care ii determina comportamentul si daca nu este motivat din timp, va continua cu obiceiurile nepotrivite iar consecintele pot fi si mai grave – note scazute la purtare, exmatriculare, riscuri la care este supus cand lipseste de la ore.

Exista si metode simple si eficiente prin care iti poti convinge copilul sa invete la scoala. Pentru a te ajuta, te sfatuim sa urmezi pasii de mai jos.

Afla motivele pentru care copilul nu invata

Pentru a trata o alergie, trebuie sa stii de unde a aparut. Si in cazul copilului tau, aflarea cauzelor care duc la comportamentul lui la scoala este primul pas in rezolvarea problemei.

Din ce cauza copilul tau nu mai este atent la ore? De ce chiuleste? De ce nu isi face temele? De ce nu isi noteaza ce spune invatatoarea? Care este ultima boacana pe care a facut-o?

Cele mai comune cauze pot fi:

Ii este teama de anumiti copii sau de invatator (de exemplu, daca invatatorul urecheaza copiii). Poate sunt copii care il ridiculizeaza sau mai rau, il lovesc. Nu toti copiii recunosc in fata parintilor asta, asa ca discuta in amanunt cu copilul tau.

A schimbat scoala si se adapteaza mai greu, ii lipsesc fostii colegi, nu mai cunoaste pe nimeni si este dificil sa se integreze.

Are o problema de natura fizica, de exemplu, deficienta de concentrare si hiper-activitate (ADHD este o cauza posibila, chiar daca nu este identificat de cand copilul era mic) sau lipsa de vitamine si minerale, apatie, oboseala.

Notiunile pe care le invata sunt prea grele sau prea usoare, ori nu le pricepe ori se plictiseste la scoala. In functie de cauza, trebuie sa te gandesti daca il muti la o clasa mai avansata sau sa faci cu el ore suplimentare.

Copilul crede ca scoala este o obligatie si nu o vede ca pe o etapa frumoasa in viata lui. Se simte constrans sa mearga la scoala si sa invete, iar aceasta cauza nu poate fi eliminata decat de parinti, prin comunicare si solutii care sa il motiveze.

Face parte dintr-un anturaj care in loc sa il motiveze sa invete, il incurajeaza sa lipseasca de la cursuri sau sa nu acorde atentie lectiilor.

Are probleme de comunicare si intregrare, nu este un copil sociabil sau manifesta anumite fobii.

Indiferent de ce spune copilul, verifica la scoala, vorbind cu invatatorul despre comportamentul si rezultatele sale. Chiar daca ai un copil care iti spune ca la scoala este bine, mai bine verifica; poate fi un motiv de care ii este rusine sau teama sa discute.

Cum sa incurajezi copilul sa invete la scoala?

Daca ai descoperit cauza, iti poti ajuta copilul. Iata cateva sfaturi care iti vin in ajutor.

Prezinta-i avantajele scolii si invatatului. Arata-i copilului tau ca lucrurile pe care le invata la scoala se aplica in practica – de exemplu matematica il ajuta cand cumpara de la magazin, limba romana il ajuta sa vorbeasca in mod corect, geografia il ajuta sa se orienteze in spatiu, etc.

Puneti in practica acasa micile experimente sau exercitii pe care le invata la scoala. Faceti temele impreuna: el pentru scoala, tu pentru serviciu sau citieste o carte.

Jocul este cea mai eficienta metoda de invatare asa ca profita de acest lucru pentru a-l motiva. Creeaza mici experimente interesante unde sa folositi notiunile invatate la scoala.

Multi copii au o problema cu organizarea timpului, incep mai multe activitati si simt apoi ca nu le termina sau ca au prea multe de facut. Ajuta-l sa fie organizat si sa planifice timpul de joaca, cel dedicat temelor de acasa, somnicul de la pranz sau cel petrecut cu prietenii.

Daca nu ii place rutina, stabileste un calendar diferit pentru fiecare zi, montand eventual un calendar sub forma de tabla pe perete, pe care il puteti modifica impreuna.

Lasa copilul sa mai faca si greseli! Daca esti mereu pregatita sa il protejezi si nu ii dai voie sa mai si greseasca, nu va fi pregatit pentru momente mai dificile in viitor – examene grele, testari, evenimente mai complexe, decizii.

Ajuta-l sa aleaga si sa ia decizia corecta! Daca nu vrea sa invete la o materie, prezint-i notiunile intr-un mod original, creativ, care sa ii atraga curiozitatea. Va invata mai usor si cu placere daca intelege exact notiunile.

Descopera punctele slabe, problemele, nemultumirile si ajuta copilul sa le rezolve. Comunicarea este cea mai buna solutie daca vrei sa iti motivezi copilul sa invete la scoala.

Sursa articol: sfatulmamicilor.ro

Sunteti siguri ca ati pus la cap toate detaliile botezului? Meniurile pentru botez sunt pregatite?

Orice parinte isi doreste ca petrecerea data in cinstea crestinarii celui mai mic membru al familiei sa fie perfecta, de aceea, fiecare detaliu este la fel de important ca precedentul. Daca ati ales deja sala de bal, decoratiunile, biserica si nasii, inseamna ca, in mare, botezul este pregatit. Insa sunteti siguri ca nu ati uitat nimic? Aveti grija ca fiecare invitat sa se simta special si sa ii acordati tot confortul de care are nevoie, pentru ca petrecerea sa fie una speciala. Meniurile de botez nu trebuie sa lipseasca de pe masa, acestea fiind detaliile care ii anunta pe invitati ce urmeaza a le fi pregatit in materie de bautura si mancare. Astfel, cu ajutorul unor meniuri speciale de botez, oaspetii vostri se vor simti tratati cu toata grija care li se cuvine, iar petrecerea voastra va fi perfecta pana in cel mai mic detaliu.

Ce trebuie sa contina meniurile de botez?

meniuri botez

Daca nu stiti foarte multe despre forma, continutul sau designul pe care ar trebui sa il aiba meniurile de botez, ei bine, aflati ca devine din ce in ce mai simplu sa alegeti tipul potrivit. Luand-o cu inceputul, ce trebuie sa stiti despre meniurile de botez este ca:
• Acestea trebuie sa aiba un design apropiat cu cel al invitatilor de botez sau, macar, sa se inscrie in cromatica evenimentului si sa se asorteze cu restul detaliilor decorative de la petrecerea voastra;
• In meniurile de botez, trebuie trecute, cu un font cat mai citet, in ordine cronologica, tipurile de mancare ce urmeaza a le fi servite invitatilor, precum si lista de bauturi pe care acestia le pot alege;
• Meniurile de botez ar trebui sa poarte elemente decorative asemanatoare cu cele utilizate pentru organizarea evenimentului; astfel, daca va plac foarte mult elementele florale si acestea predomina in cadrul designului ales, nu uitati sa alegeti un meniu de botez cu un model asemanator.

Unde poti comanda meniuri de botez online?

meniuri botez

Daca vrei sa eviti magazinele fizice si sa primesti meniurile pentru botez direct la sala unde urmeaza sa aiba loc petrecerea, atunci alege Evenimo, magazinul care te va ajuta sa pui cap la cap toate micile detalii ale evenimentului tau. Aici, vei gasi de la meniuri de botez, pana la invitatii pentru evenimentul tau, marturii si multe alte accesorii pentru organizarea unui eveniment perfect. Incepe sa organizezi petrecerea micutului tau, doar cu Evenimo!

Organizarea botezului, pas cu pas

Pentru reusita evenimentului tau alege ajutorul unei echipe formata din profesionisti care de-a lungul timpului au inteles ca atentia dedicata in totalitate in organizarea evenimentelor este cea mai importanta pentru ca totul sa iasa perfect.

Botezul va fi prima petrecere data pentru copil si ca orice petrecere, succesul acesteia depinde de organizare.

1.Alegerea locatiei in functie de numarul aproximativ de invitati este probabil primul lucru de care trebuie sa se tina cont pentru petrecere. Alege o sala care sa nu fie nici prea mica, pentru ca invitatii sa nu stea inghesuiti, dar nici prea mare, pentru a nu creea impresia de prea putine persoane.

2. Alegerea preparatelor trebuie sa se faca in asa fel incat mancarea sa nu fie prea putina, dar nici prea multa. Meniul pentru botez cuprinde de obicei trei feluri de preparate: aperitvul, peste sau sarmale si friptura.  In functie de numarul de invitati si de amploarea petreceri, sa nu te incarci meniul cu mai mult de cele trei feluri recomandate. Alege in functie de preferintele tale intre peste sau sarmale. Asculta si sfatul coordonatorului locatiei unde are loc evenimentul. Acesta are mai multa experienta cu astfel de petreceri si te poate ajuta cu idei si solutii pentru un meniu optim.

3. Atunci cand faci meniul de botez,  sa iei in considerare si posibilitatea ca unii dintre invitati ar putea fi vegetarieni, sa urmeze un regim alimentar (persoanele diabetice) sau alergici la anumite produse. Intereseaza-te daca ai astfel de cazuri printe invitati si pregateste pentru ei un meniu personalizat. Cu sigurata vor aprecia ca te-ai gandit la ei.

4. Daca printre invitatii la petrecerea de botez ai copii mai marisori, care totusi nu ar putea sa manance un meniu complet, sa le pregatesti un meniu special pentru copii. O gustare si un fel principal cu mancaruri usoare si pe gustul lor sunt suficiente pentru un copil.

5. Bauturile non-alcoolice trebuie sa includa apa plata si minerala, sucuri acidulate si naturale, iar bauturile alcoolice trebuie sa fie cat mai diverse, dar neaparat potrivite cu felurile de mancare servite si cu momentele speciale.  Sa ai grija ca sampania de la inceput sa fie seaca, pentru a nu strica apetitul invitatilor, iar cea servita la tort sa fie dulce.

6. Alegerea muzicii este de asemenea foarte importanta, deoarece muzica este cea care va intretine petrecerea. Fie ca optezi pentru o trupa sau mergi cu un DJ,  sa te asiguri ca playlist-ul satisface gusturile tuturor invitatilor.

7. Daca printre invitati vei avea un numar mare de copii, iar bugetul iti permite,  iei in considerare contractarea unor animatori care sa se ocupe de invitatii micuti. Poti de asemenea sa inchiriezi cateva jucarii gonflabile unde cei mici sa se distreze. Astfel ei nu se vor plictisi repede si parintii lor se vor putea bucura de petrecere.

8. Pentru ca toti parintii isi doresc o petrecere speciala pentru puiul lor, alege o tematica pentru eveniment. Pot fi mici detalii si elemete de efect sau daca timpul si bugetul iti permit, un intreg concept. Tine cont ca este o petrecere pentru copii, alege o tema potrivita celor mici, in care te regasesti.

9. Pentru o petrecere memorabila, ai grija si de alte elemente si momente speciale, cum ar fi achizitionare unui candy-bar, ce va fi atat pe gustul invitatilor mici, dar si a celor mari. In mod normal, locatia care iti asigura sala si meniul de preparate iti poate recomanda variantele la care poti opta, costurile de cateva euro de persoana fiind adaugate la pachetele standard. Nu uita si de programul ursitoarelor, pentru un moment magic si incarcat de sentimente intre tine si copilul tau.

10. Nu faceti economie in ceea ce priveste echipa foto/video. Sunt momente unice in viata si mai tarziu vei regreta daca alegi serviciile unei rude care are o mini camera video sau un aparat foto de familie.  alege serviciile unei echipe profesioniste, care sa iti oferta amintiri ce le vei rememora constant, an dupa an, chiar si cand puiul tau va creste mare.

Sursa articol: revistacsp.ro

Hainele pentru copii cumparate en gros – ieftine si calitative

Niciodata nu m-am sfiit sa recunosc ca imi plac hainele cumparate en gros. Drept pentru care, acesta cred ca este cel mai mare atu al detinerii unui magazin pentru cei mici: cumpararea de haine pentru copii en gros, deosebit de ieftine si calitative. Insa poate va intrebati ce faceam cu restul produselor, cele pe care nu le comercializam. Ei bine, ce altceva puteam sa fac decat sa fiu om? Iata cum am procedat!

Filantropia cu haine angro de copii

haine copii en gros

O parte din hainute le scoateam la vanzare in magazin, o parte le pastram pentru piticul meu, iar celalta parte le daruiam unui centru de plasament din vecinatatea casei mele. Nu pot sa exprim bucuria pe care o simteam atat eu si ai mei, cat si copilasii de acolo. La inceput am facut-o din dorinta umana de ajuta. Imi era putin greu pentru ca gaseam destul de dificil magazine en gros cu preturi accesibile. Insa tot incercand magazinele, am aflat de la o prietena de Angroseria. Ei bine, am tratat cu reticenta necunoscatorului aceasta sugestie, insa cand am vizitat pentru prima data site-ul cu produse angro, am zis ca am ajuns in Rai. Cum era sa procedez? Ce era sa fac mai intai? La hainele pentru copii en gros, care erau si deosebit de ieftine, m-a uimit varietatea de produse. Printre categoriile cele mai dragi mie se numara:
• Accesorii pentru copii
• Pantalonasi
• Cosumte de ski
• Blugi pentru copii angro
• Hanorace
• Malete
Efectiv nu stiam din ce sa aleg! Ma gandeam si la bucuria celor mici de la centrul de plasament, la bucuria piciului meu cand va vedea cu ce „bunatati” vine mama, dar si la clientii mei, care urmau sa fie si ei fericiti si multumiti de varietatea de produse pe care urma sa le comericalizez.

Cumpararea de haine angro pentru copii duce la preturi mici practicate in magazin

haine copii en gros

Un alt mare plus al acestui aspect, si anume cumpararea de haine pentru copii en gros ieftine, il reprezenta faptul ca urma sa practic niste preturi deosebit de accesibile in magazinul meu. Asta deoarece Angroseria are o gama foarte accesibila de preturi pentru produsele pe care le comericalizeaza angro, iar acest lucru nu poate decat sa bucure orice comerciant. Prin urmare, recomand cu drag tuturor Angroseria, fie ca detin sau nu o afacere. Acest lucru se intampla deoarece poti pastra o parte din hainele cumparate angro pentru copiii tai, iar partea care ramane o poti darui cu drag rudelor care mai au copii ori celor nevoiasi. Preturile sunt exceptional de bune, iar modelele – mult prea tentante pentru a nu fi alese de orice parinte! Unde sa mai pun ca micul meu erou este deosebit de multmit de calitatea hainelor pentru copii cumparate en gros si ieftine pe care i le-am daruit. Mereu spune: „Mami, hai sa ne uitam pe Angroseria!”

Cum alegem hainutele celui mic?

Cum alegem hainele pentru bebelusi

Cumpararea hainutelor pentru bebe este unul dintre cele mai placute lucruri pe care le facem in febra pregatirilor dinainte de nastere. Iata la ce trebuie sa fim atenti cand alegem hainutele pentru bebelusul nostru:

Nu cumparati prea multe haine de marimea ‘nou nascuti’

hainute bebe

Bebelusii cresc foarte repede in primele saptamani de viata. Unii bebelusi pot purta hainele cu cea mai mica marime doar 1-2 saptamani, in timp ce altii sunt deja prea mari pentru ele inca de la nastere! Daca primiti cadou multe hainute cu aceasta marime, incercati sa le schimbati cu altele de marimi mai mari. De asemenea, este indicat sa pastrati etichetele pana sunteti siguri daca bebelusul poate sau nu sa poarte hainutele.

Cum se imbraca/dezbraca hainutele

La inceput sunt indicate hainutele cu multe capse, care se pot desface fara a fi trase peste capul bebelusului. In caz ca luati hainute care trebuiesc trase peste cap, asigurati-va ca sunt elastice si moi la gat, cu o deschizatura suficient de mare.

Haine usor de intretinut

Inafara de cazurile in care le cumparati pentru ocazii speciale, hainutele de bebelusi care nu se pot spala la masina necesita un efort prea mare pentru noii parinti. Daca verificati etichetele hainutelor pe care vreti sa le cumparati, veti observa ca exista destule care pot fi spalate doar manual sau se pot curata doar chimic.

Confortul bebelusului este esential

Daca sunt puse intr-o pozitie gresita sau se freaca de pielea bebelusului, capsele, fermoarele sau elasticele pot crea discomfort acestuia. Cautati haine care au un strat protector intre fermoar si pielea bebelusului, asigurati-va ca elasticul este acoperit de material si verificati capsele ca sa nu aiba zone ascutite care pot zgaria pielea.

Mai multe hainutele suprapuse sunt utile pentru bebelusi

De regula bebelusii au nevoie de un strat in plus de haine fata de adulti, in special in primele luni de viata, cu exceptia cazului cand afara este foarte cald. Alegeti hainute care pot fi luate una peste alta, se pot inchide si imbraca/dezbraca usor, pentru a putea asigura bebelusului confortul termic. In anotimpul rece, optati pentru costume grosute din fleece in detrimentul celor grele si groase. Hainele foarte groase si tari nu sunt foarte confortabile pentru bebelusi si sunt greu de folosit atunci cand vreti sa puneti bebelusul in scaunul de masina.

Sosete si papucei

Sosetele sunt o necesitate pentru bebelusi, mai ales cand acestia sosesc intr-un anotimp rece. E posibil sa nu nimeriti din prima modelul si marimea de sosete care se potrivesc cel mai bine picioruselor bebelusului. Adesea sosetele cad din picioruse usor, de aceea e bine sa aveti la indemana mai multe perechi de schimb. Nou nascutii si bebelusii care nu umbla nu au nevoie de papucei. Exista insa parinti care doresc sa puna bebelusului papucei pentru aspectul estetic sau ca sa le tina sosetele in picioare. In cazul in care doriti asta, optati pentru papucei moi, cu deschidere larga, pentru a putea fi incaltati usor.

Fiti atenti la hainutele care pot fi periculoase

Desi in general producatorii de hainute pentru bebelusi sunt foarte atenti la designul si functionalitatea acestora, pe piata exista din pacate si hainute care pot fi periculoase. Verificati nasturii care nu sunt bine cusuti, capurile de fermoar care pot fi detasate, aplicatiile si decoratiunile lipite sau cusute care pot fi mestecate sau trase, snururile lungi care se pot agata de alte obiecte.

Sursa articol: avantajbebe.ro

Portbebeuri: comoditate, siguranta si crearea legaturii afective intre parinte si copil

Imediat dupa nasterea unui copil, accesoriile cele mai des cumparate fac parte din categoria “la plimbare”. Copilul va petrece majoritatea timpului din prima parte a vietii fie in patut, fie intr-un carucior sau intr-un portbebe. Acestea din urma pare a fi cea mai buna inventive dintre toate cele enumerate, fiind modalitatea prin care parintii isi pot lua copiii cu ei oriunde vor sa se deplaseze. In plus, folosirea unui portbebe creste legatura afectiva cu copilul, spun specialistii si ofera o dezvoltare armonioasa a copilului.

IlBambino propune o gama diversificata de port bebeuri din care puteti comanda

mamicile adora port bebe-urile

Aparitia a din ce in ce mai multor portbebeuri pe piata romaneasca a dus la ingreunarea alegerii unui astfel de produs. Tocmai din acest motiv, portbebeurile de la IlBambino vin cu caracteristici impresionante, menite sa asigure siguranta si confort atat purtatorului, cat si copilului.

  • Aspectul cel mai important este ca port bebeurile sa fie sanatoase si confortabile, astfel ca orele petrecute in port bebe sa fie o reala placere pentru cel mic
  • Port bebeurile de la IlBambino sunt usor de folosit si de adaptat la nevoile copilului (pentru ca, de cele mai multe ori, copiii sunt greu de multumit si de satisfacut si vor sa-si schimbe pozitia in diferite moduri)
  • Accesoriul ideal pentru calatorii, cu designuri moderne si atragatoare

Port bebeurile pentru copii de la IlBambino prezinta trei pozitii de transport (copilul se uita la parinti, copilul se uita in fata- dupa varsta de 3 luni, copilul este asezat in spatele parintelui- dupa varsta de 6 luni), dar si perna adaptor pentru fixarea capului copilului dumneavoastra (cu posibilitatea de detasare). Este important si faptul ca design-ul fiecarui port bebe este ergonomic si atragator, iar materialele folosite in confectionarea lor sunt de cea mai buna calitate.

ilBambino – magazinul online unde cumparaturile pentru cei mici sunt la ele acasa

IlBambino este cel mai variat magazin online dedicat parintilor si copiilor. Produsele din catalogul online IlBambino sunt incadrate in urmatoarele categorii: gravide si mamici, gradina si scoala, joaca si activitati, siguranta si protectie, hainute copii, igiena si sanatate, la masa, camera copilului sau la plimbare.

Va puteti comanda produsul dorit apeland unul dintre numerele de telefon disponibile: 0732754171, 0746332032 sau 0767512137, sau prin e-mail, la adresa office@ilbambino.ro. Puteti plasa comenzile de luni pana vineri, in intervalul 09:00 si 17:30, iar comanda o veti primi in cel mai scurt timp. In plus, pentru alte intrebari sau sugestii, un operator IlBambino va sta la dispozitie pe site-ul online.

Livrarea comenzilor in Bucuresti care depasesc 150 de lei este gratuita, iar pentru celelalte, costul transportului este de 19 lei. In restul tarii, costurile de transport percepute sunt de 23 de lei.

###

Ce ii face pe parinti sa aleaga carucioarele 3 in 1 de la Babyneeds?

Chiar daca a fi parinte pare foarte greu, in realitate lucrurile nu stau chiar asa. Tot ce trebuie sa faci este sa iti asumi faptul ca esti parinte si ca trebuie sa stii tot despre acest lucru.

In primul rand, oricate carti ai citi despre cum sa te pregatesti pentru aceasta experienta, teoria nu se compara cu practica. Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care parintii le fac dupa venirea pe lume a prichindelului este sa-i amenajeze camera si sa-i cumpere cele necesare. Ce culoare sa zugraviti peretii? Ce mobilier si ce accesorii sa cumparati? Decizii, decizii… Iar in categoria deciziilor intra si cumpararea caruciorului pentru copii. Si, pentru ca piata destinata produselor pentru copii se inmulteste exponential pe zi ce trece, decizia achizitionarii unui carucior care sa se plieze exact nevoilor tale este din ce in ce mai dificila. Carucioarele 3 in 1 pentru copii reprezinta alegerea perfecta.

De ce ai nevoie de carucioare 3 in 1

carucioare copii 3 in 1 babyneeds

Caruciorul ideal, perfect pentru tine si pentru copilul tau nu este usor de gasit, mai ales daca esti la prima experienta parentala. Cel mai nou aparute pe piata, carucioarele cu landou de tip 3 in 1 sunt ideale pentru nou-nascutul tau si au un scaun care-ti ofera posibilitatea ca prichindelul sa se uite spre tine sau in fata. Carucioarele 3 in 1 pe care le poti comanda online de la Babyneeds pentru copii este compus din sasiu, un landou si un scaun pentru stat in fund, detasabile si interschimbabile. Care sunt avantajele folosirii unui carucior 3 in 1? Iata-le pe primele 3:

  • Prichindelul poate sta atat cu fata la tine, cat si cu fata spre sensul de mers
  • Foarte folositor pe timpul zilei, cand ai mai multe drumuri de facut
  • Acest sistem modular, format din mai multe produse prezinta si avantaje de ordin financiar.

Ce oferta are magazinul Babyneeds la carucioarele 3 in 1?

Cu 3 sau 4 roti, in functie de marca modelului pe care il doresti, dar si de modalitatea de pliere, poti gasi pe magazinul online BabyNeeds carucioarele de copii 3 in 1 de care ai nevoie. Preturile variaza, iar raportul de calitate-pret este unul de top.

BabyNeeds pune in prim plan siguranta copilului tau. Consulta gama online de carucioare pentru copii 3 in 1 si iesi la plimbare cu cel mic!

 

 

Cumparaturile inainte de inceperea scolii sunt costisitoare? Mai bine orienteaza-te spre o papetarie en gros

papetarie online

Cand cel mic incepe scoala sau gradinita, gandul ca trebuie sa mergeti in librarii si magazine de specialitate de sperie, mai ales din cauza preturilor ridicate la toata gama de produse de birotica? Acum ai o solutie mai economica, mai rapida si la indemana prin care ii poti oferi celui mic cele mai utile accesorii, pentru ca procesul de invatare sa fie unul mult mai placut si mai distractiv. Papetaria online Angroseria ne-a surprins cu diversitatea produselor destinate scolii si gradinitei, precum si cu preturile ieftine la toate gama de caiete, ghiozdane en gros si alte accesorii de birotica, astfel incat pregatirea pentru procesul de invatare sa nu mai reprezinte un proces costisitor.

Ce vei gasi in papetaria online cu preturi mici, Angroseria?

Ei bine, cand iti doresti diversitate, atunci un loc care iti poate oferi garantat acest lucru este papetaria online Angroseria. Indiferent de produsele pe care le cauti, ai garantia ca aici ai la dispozitie tot ce-i va trebui copilului tau, astfel incat sa nu duca lipsa de nimic. La fiecare comanda online, poti alege:

papetarie online
• Caiete en gros de toate marimile si pentru toate materiile, chiar si cele care cer anumite tipuri de rechizitie scolare;
• Ghiozdane en gross de calitate, din materiale care sa reziste si presiunilor mari, accesorizate cu desene colorate si personaje din desenele lui preferate;
• Penare en gros;
• Produse de birou angro, precum capsatoare, agrafe, ace de birou, hartie de birou, lipici pentru hartie, ascutitori, banda adeziva si clipboarduri utile depozitarii de acte si hartii importante;
• Dosare si folii de protectie;
• Creioane si radiere;
• Truse de geometrie si rigle.

Care sunt avantajele cumparaturilor intr-o papetarie online?

Fata de cumparaturile fizice, destinate scolii, daca vei alege o papetarie online cu o gama diversificata de produse, cum este Angroseria, te vei bucura de o multime de beneficii. In primul rand, vei avea asistenta non stop din partea personalului, astfel incat orice problema intampinata sa fie rezolvata. Mai mult decat, pentru caietele en gros comandate, ghiozdane angro, pixuri si hartie, primesti transport oriunde in tara, intr-un timp foarte scurt, astfel incat sa nu mai fii nevoit sa petreci mult timp in magazinele fizice.
Astfel, cu papetaria online Angroseria, reusesti sa imbini utilul cu placutul: util pentru ca vei gasi toate produsele de papetarie si birotica de care cel mic are nevoie, iar placutul, faptul ca te bucuri de preturi mici si de transport direct acasa.
Intra si tu si descopera preturile mici ale papetariei online!

CALITATE versus PRET! Ce aleg parintii atunci cand cumpara scaunele auto pentru copiii lor?

scaun auto bebe

Bebelusul, pe langa bucuria pe care o aduce parintilor odata cu nasterea sa, aduce acestora si un pachet complet de responsabilitati! A fi un parinte responsabil, nu inseamna a atinge idealul ci pur si simplu, inseamna a cunoaste pericolele care il inconjora pe micut, cat si modul in care le poti indeparta din viata voastra.

Problema este ca tot mai multi parinti uita de unul dintre marile pericole la care sunt expusi cei mici – traficul! Pentru ca automobilele au devenit indispensabile oricarei familii, indiferent de nivelul social, o parte din parinti aleg sa plece in trafic cu bebelusii, uitand de scaunul auto!

Dupa ce criterii aleg parintii scaunele auto ale copiilor?

Exista doua variate – pretul si calitatea! Aceste doua caracteristici primeaza in momentul in care parintii sunt in cautarea unor modele de scaune auto pentru copii! Avand in vedere acest aspect, exista si trei tipuri de situatii:

  • Pret mic , calitate mica

Cu siguranta, exista magazine de copii care ofera pretul mici ale scaunelor auto pentru copii, insa ulterior calitatea lasa de dorit! Cei mai multi dintre voi va veti bucura in momentul in care descoperiti un magazin fizic sau un site ale caror produse au preturi mici, insa recomandat este sa va interesati de calitatea acestora ( mai ales daca vorbim despre accesoriul care ofera protectie si siguranta bebelusului vostru, scaunul auto).

  • Pret mic, calitate ridicata

Solutia ideala pentru orice parinte! Pretul mic si calitatea ridicat a scaunului auto pentru bebelusul tau, te ajuta sa adopti mai repede accesoriul pentru plimbarea cu masina. Este oare posibila aceasta oferta? Ei bine, ca recomandare, poti alege magazinul online Babymall.ro – aici vei gasi cele mai mici preturi si cel mai inalt nivel al calitatii pentru scaunul auto ideal pentru copilul tau!

  • Pret mare, calitate mare

Este mai mult decat posibil sa gasesti o astfel de oferta! Insa esti dispus sa platesti un pret ridicat pentru un produs gasit la valoare mai mica in alte magazine de copii? Cu siguranta, nu! Si, mai mult decat atat, parintii au demonstrat faptul ca pretul primeaza in alegeri.

  • Pret mare, calitate mica

Foarte multe magazine de copii din online au oferte de pret uriase pentru scaunele auto pentru copii, iar atunci cand spun “oferte” ma refer la gama de produse, nicidecum la pretul mic! Parintii pot fi inselati de presupusa calitate a scaunelor auto cumparate pentru copiii, tocmai de aceea este bine ca ei sa cumpere dintr-un magazin recomandat!

Are nevoie copilul de un scaun auto? Afla parerea specialistilor!

scaun auto copii de la babymall

Problema scaunului auto pentru bebelusi a fost mult discutata in ultimul timp, mai ales dupa implementarea legii cu pricina! Ei bine, specialistii nu s-au oprit doar la a impune parintilor, prin lege, achizitionarea unor scaune auto pentru bebe, ci au facut cercetari serioase pentru a demonstra prin probe cat de periculos este sa calatoresti cu micutul nefolosind un astfel de accesoriu!

Lista mortalitatii in cazul accidentelor auto a demonstrat faptul ca un mare procent din total se indreapta catre copii, acesta fiind motivul nefolosirii unui scaun auto! Avand in vedere faptul ca in Romania se circula din ce in ce mai mult cu masina, ca parinti aveti nevoie de scaune auto pentru copiii vostri, spune specialistul in neonatologie in articolul prezent pe acest link!

Asadar, dragi parinti, pentru a va proteja micutii in trafic este mai mult decat util sa folositi scaune auto – este NECESAR!

Scaunele auto pentru bebelusi: mai mult decat un moft. O necesitate!

Scaunul auto pentru copii s-a inventat pe la sfarsitul anilor ’30 in America si avea initial scopul de a-l ridica pe cel mic mai sus, astfel incat parintele sa-l poata vedea mai bine de la volan. In 1962 s-a inventat scaunul de masina cu scopul declarat de a-l proteja pe cel mic in cazul unui accident rutier. De atunci, scaunul auto de bebe are o importanta covarsitoare.

Inca de la inceputul anului 2015, Codul Rutier include noi reglementari privind transportul pasagerilor, potrivit carora copiii in varsta de pana la 3 ani pot fi transportati doar in scaune auto speciale.

Tu stii care sunt avantajele folosirii scaunului auto pentru bebelusul tau?

un scaun auto pentru bebelusi te scapa de griji

Chiar daca este o necesitate pentru familie, masina este mijlocul de transport care implica multiple riscuri, in special pentru copilul tau. Asadar, parintii opteaza din ce in ce mai mult pentru achizitionarea unui astfel de scaun auto pentru copiii lor din motive rationale, nu din motive care sa defineasca tendintele actuale.

Scaunul auto pentru bebelusul tau este o necesitate, nu un moft, iar criteriile de alegere a unui astfel de scaun sunt foarte importante: varsta copilului, inaltimea si greutatea lui si sistemul de prindere al scaunului auto pentru bebe : cu sistem de prindere isofix (asigura maxima securitate, devine parte integranta a banchetei auto, baza ramanand in permanent fixata in masina) sau fara isofix (asigurarea scaunului auto se face doar cu centurile masinii).

Alegerea scaunului auto pentru bebelusi nu este o joaca, ci o achizitie care trebuie tratata cu seriozitate de orice familie care detine un autoturism. Avantajele folosirii unui astfel de scaun auto pentru bebe sunt numeroase, insa ne vom opri asupra urmatoarelor:

  • Asigura siguranta si protectie suplimentara si nu ii permite celui mic sa se deplaseze de la locul lui pe parcursul calatoriei cu masina (scaunele auto pentru bebelusi sunt dotate cu ham, centuri si sisteme moderne pentru protectia copilului in timpul mersului)
  • Confortul, atat al parintelui, cat si al copilului (ofera parintilor posibilitatea de a-l vedea mult mai bine)
  • Practica mondiala arata ca scaunele de masina pentru bebelusi reduc probabilitatea traumelor cu pana la 75%.

Fii responsabil! Investeste in siguranta: scaunul auto poate salva viata copilului tau


Pentru aceia dintre voi care inca nu aveti un scaun auto, acum este momentul sa cumparati! Scaunul auto pentru bebelusi este o achizitie care nu trebuie sa lipseasca din lista de cumparaturi a fiecarei mamici.

Asadar, dragi parinti, acordati importanta cuvenita unui astfel de produs si puneti siguranta copilului vostru pe primul plan!

Viata si sanatatea copilului tau nu are pret! Alege sa fii un parinte responsabil!

 

Patutul copilului: inca un articol de adaugat pe lista ,,Ce trebuie sa avem acasa, la sosirea noului membru al familiei?”

Atunci cand in familia ta apare un nou membru, trebuie sa ai in vedere o lista lunga de pregatiri temeinice, astfel incat sa te asiguri ca ai strictul necesar la venirea pe lume a bebelusului.

Secolul 21 atrage dupa sine, usor, usor, disparitia prejudecatilor! Astfel, ideile preconcepute conform carora nu trebuie sa cumperi nimic inainte de nasterea bebelusului tau, sunt de domeniul trecutului! Fie ca esti proaspata mamica sau ca urmeaza sa-l aduci pe lume pe prichindelul tau, un lucru foarte important trebuie avut in vedere: patutul pentru bebelus.

Fa-i primele luni din viata confortabile. Alege patutul corespunzator pentru bebelusul tau!

Patutul este locul in care bebelusul tau isi va petrece foarte mult timp, mai ales in primele luni de viata, astfel incat decizia achizitionarii unui astfel de produs devine din ce in ce mai dificila.

Sunt multe criterii in alegerea patutului ideal, insa urmatoarele sunt ceva mai representative: In primul rand, ganditi-va la locul in care acesta va fi amplasat si faceti masuratorile aferente inainte de cumpararea lui, pentru a sti cu exactitate ce dimensiuni cautati. Acordati o atentie sporita si analizati marginile patului si cautati un model care sa aiba o protectie ridicata, intrucat bebelusii au tendinta de a musca din marginile patului in momentul in care vor putea ajunge la ele. Este de preferat ca patutul bebelusului sa aiba rotile (fie cu opritoare, fie detasabile), pentru a face transportarea mai usoara.

Tot ce ti-a ramas de facut este sa alegi patutul perfect pentru copilul tau!

graco-patut-contour-electra---blackberry-spring

Transferabile, din lemn sau pliabile, patuturile reprezinta cheia sigurantei pentru copilul tau:

  • Patuturile transformabile vin in ajutorul parintilor, dar si al bebelusului, avand incorporate masa de infasat si sertare incapatoare, comoda si chiar dulapuri.
  • Patuturi din lemn, pentru aceia care cred in lozinca ,,clasicul este mereu la moda”. Sunt standard, cu 2 bare detasabile, cu o laterala detasabila sau cu ambele laterale detasabile, in functie de preferintele tale. Avantajul patuturilor din lemn este ca pot fi folosite pe o perioada indelungata de timp, fiind pe trei niveluri.
  • Patuturile pliabile sunt ideale pentru calatorii, dar si acasa, fiind simplu de deschis si de strans si usor de depozitat. In plus, aceste patuturi au o gama larga de accesorii incluse, care iti vor incanta prichindelul: melodii linistitoare, saltelute de joaca, masute de infasat, etc.

patuturi bebelusi

Avand in vedere multitudinea de modele de patuturi pentru copii disponibile acum pe piata, achizitionarea patutului ideal poate fi chiar o provocare pentru proaspetii parinti. Pentru ca online este cel mai simplu, poti gasi cele mai ieftine patuturi pentru copii, care mai de care mai incantatoare, in functie de marca dorita, model sau culoare. BabyMall a pregatit pentru tine o gama variata de produse (peste 150 de modele de patuturi pentru copilul tau), la preturi pentru toate buzunarele.